Stanga
Dreapta

Ministrul Transporturilor taie în carne vie

Gabriela M Bogdan, 30 octombrie 2023, Ora 10:44

  • print
  • |
ministrul-transporturilor-taie-in-carne-vie-51941-1.jpg

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat că în subordinea Ministerului se află 53 de instituții și a început deja o mare comasare a acestora. Grindeanu a precizat că spitalele aflate în subordinea Ministerului Transporturilor vor fi transferate, în timp ce instituții cu rol de control sau certificare din subordinea Ministerului Transporturilor vor fi comasate.

Sunt 53 de instituții aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor. Eu am format o echipă la nivel de minister, astfel încât să reducem din numărul acestor instituții.

Vom fi capabili, în perioada imediat următoare, să prezentăm primului ministru această reducere.

Mulțumesc domnului Neacșu, care ne-a ajutat să credem că putem da spitalele aflate în subordinea Ministerului Transporturilor către Ministerul Sănătății sau către autoritățile locale, ori către universitățile de Medicină. Ministerul Transporturilor nu este Ministerul Sănătății.

Un alt exemplu de comasări sunt cele legate de instituții care, chiar dacă se află pe domenii diferite, instituții de control sau de certificări, fie că vorbim despre naval sau de feroviar. Eu consider că trebuie să fie una singură.

O să auzim din partea multora că nu respectăm directivele europene. Ba le respectăm! Ținta noastră este ca cel puțin aceste jumătate dintre aceste instituții să fie comasate.”, a spus Grindeanu.

 

FOTO:  digi24.ro

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

17:19
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară