Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Rareş Bogdan: Dacă iei decizii singur, voi fi primul cu care vei intra în conflict

Gabriela M Bogdan, 19 iulie 2021, Ora 12:17

  • print
  • |
rares-bogdan-daca-iei-decizii-singur-voi-fi-primul-cu-care-vei-intra-in-conflict-48767-1.jpg BREAKING NEWS

Prim-vicepreședintele PNL Rareş Bogdan a afirmat duminică, 18 iulie, la conferinţa de alegeri a PNL Maramureş, că i-a pus lui Florin Cîţu câteva condiţii pentru a-l susţine în cursa internă pentru preşedinţia PNL, printre acestea numărându-se aceea ca deciziile să fie luate împreună.

Rareş Bogdan a declarat că i-a transmis în primul rând premierului Florin Cîțu că după data alegerilor din PNL, în care îl va sprijini contra preşedintelui Ludovic Orban, lupta trebuie să înceteze.

 „Atunci când a venit Florin şi a zis «Rareş, intri în echipa mea?», zic: «Fii atent, Florine, fii atent, nene, aici! Eu intru, mă bat pentru tine mă bat pentru Partidul Naţional Liberal. Dar pe 26, dimineaţa (n.red. – după alegerile din 25 septembrie, pentru şefia PNL), vreau ca toţi să facem hora mare şi să ne îmbrăţişăm, chiar dacă supărările vor fi”, a afirmat Rareș Bogdan la conferinţa de alegeri a PNL Maramureș.

„După (n.red – după alegerile din 25 septembrie, pentru şefia PNL), orice s-ar întâmpla, nimeni nu pleacă din funcţie. Trebuie să avem grijă de oamenii care au avut un rol important pentru PNL, trebuie să avem grijă de cei care vin. Războaiele încetează pe data de 25 noaptea”, a adăugat Rareș Bogdan. Prim-vicepreședintele PNL a mai susținut că i-a cerut lui Florin Cîțu, înainte să-l susțină pe premier împotriva lui Ludovic Orban la şefia PNL, ca „nu cumva să cazi în păcatul de a lua deciziile singur, că voi fi primul cu care vei intra în conflict direct”.

Rareș Bogdan: Nu vreau să fiu papagal de serviciu, vreau să luăm decizii împreună

 Eurodeputatul liberal a menționat că va fi alături de premierul României atât timp cât va avea garanția că va fi consultat și că se va ține cont de părerea lui în Partidul Național Liberal.

„Vin cu toată energia mea, cu priceperea, cu experienţa, cu darul meu dat de bunul Dumnezeu de a comunica, pentru a te sprijini şi spun de ce. Fii atent aici: nu cumva să cazi în păcatul de a lua deciziile singur, că voi fi primul cu care vei intra în conflict direct. Deciziile le iei împreună cu noi”, a afirmat Bogdan, cu referire la Florin Cîțu.

Acesta a mai precizat că „nu vreau să fiu spectator, nu vreau să fiu papagal de serviciu, să aflu de la televizor decizii. Vreau să le luăm împreună”.

 

Florin Cîțu nu a fost prezent în sală, la conferinţa de alegeri a PNL Maramureş. Premierul a mers în schimb în zonele afectate de inundaţii din judeţul Alba. Pe 24 iulie sunt programate alegerile la PNL București, iar pe 25 septembrie vor avea loc alegerile pentru noul lider al PNL, în care candidați sunt actualul președinte Ludovic Orban și premierul Florin Cîțu.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

13:21
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară