Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Președintele Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Liderii europeni vor discuta despre sprijinul acordat Ucrainei

Gabriela M Bogdan, 30 mai 2022, Ora 13:43

  • print
  • |
pre-edintele-klaus-iohannis-participa-la-reuniunea-extraordinara-a-consiliului-european-liderii-europeni-vor-discuta-despre-sprijinul-acordat-ucrainei-50726-1.png BREAKING NEWS

 

Președintele Klaus Iohannis participă, luni și marți, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Liderii europeni vor discuta despre sprijinul acordat Ucrainei în războiul pornit de Rusia, dar și despre securitatea alimentară globală.

„Liderii europeni vor discuta modalităţile de acordare, în continuare, a sprijinului politic şi a asistenţei umanitare, economice şi financiare Ucrainei, inclusiv cu referire la rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în eforturile de reconstrucţie post-conflict. Având în vedere impactul multidimensional al actualei crize asupra Republicii Moldova, va fi discutată şi necesitatea oferirii unui sprijin adecvat pentru consolidarea rezilienţei acestui stat”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Şefii de stat şi de guvern vor discuta modalităţile concrete de sprijin pentru asigurarea continuităţii exporturilor alimentare din Ucraina, în contextul angajamentului UE pentru asigurarea securităţii alimentare globale, precizează sursa citată.

Agenda liderilor europeni va viza şi aspectele referitoare la securitate şi apărare, având în vedere propunerile recente ale Comisiei Europene „pentru remedierea deficitului de investiţii în materie de apărare” şi întărirea cooperării şi coordonării între statele membre în acest domeniu.

„Pornind de la propunerile recente ale Comisiei Europene în cadrul Planului RePowerEU pentru materializarea obiectivului reducerii dependenţelor energetice de Federaţia Rusă, şefii de stat şi de guvern vor continua discuţiile privind diversificarea surselor şi rutelor de energie şi securitatea aprovizionării. Astfel, un subiect important se referă la propunerile de optimizare a funcţionării pieţei europene de electricitate pentru controlul volatilităţii preţurilor, astfel încât acestea să fie accesibile, iar categoriile vulnerabile să fie cât mai bine protejate”, a informat Administraţia Prezidenţială.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

12:10
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară