Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Klaus Iohannis: „Condamn cu putere, în numele României, agresiunea militară a Rusiei”

Gabriela M Bogdan, 24 februarie 2022, Ora 09:55

  • print
  • |
klaus-iohannis-condamn-cu-putere-in-numele-romaniei-agresiunea-militara-a-rusiei-50227-1.jpg BREAKING NEWS

Președintele Klaus Iohannis a condamnat „în numele României” atacul armat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și anunță o reacție puternică a comunității internaționale, cu costuri mari pentru Moscova.

„Condamn cu putere, în numele României, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, o nouă încălcare foarte gravă a legilor internaționale, a suveranității și integrității Ucrainei. Această agresiune va atrage o reacție puternică din partea comunității internaționale, cu consecințe majore și costuri mari”, a transmis președintele Klaus Iohannis joi dimineață pe Twitter, după ce Rusia a invadat Ucraina.

I strongly condemn on behalf of RO???????? the military aggression by RU against UA,another very grave breach of international law, of ????????sovereignty&integrity.This will be met with the strongest reaction by the international community inflicting massive consequences&the most sever cost

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) February 24, 2022

„România, alături de întreaga comunitate internațională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relațiilor internaționale și însăși ordinea actuală de drept internațional”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. 

„În mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european și euroatlantic de dezescaladare a situației, Federația Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii și securității mondiale, a ales calea folosirii forței armate, în contradicție manifestă cu dispozițiile Cartei ONU.

Federația Rusă a dovedit încă o dată că nu este interesată de oferta de dialog constructiv și responsabil avansată de comunitatea europeană și euroatlantică, ci a urmărit constant și intenționat confruntarea și impunerea prin forță a pretențiilor sale, subsumate logicii desuete a așa-ziselor sfere de influență”, a mai precizat șeful statului. 

Acesta a mai spus că România atrage atenția că Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal. „În coordonare deplină cu aliații și partenerii săi din cadrul NATO și UE, România va impune măsuri ferme și substanțiale de răspuns”.

Președintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federației Ruse și reafirmă sprijinul deplin al României pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, se mai arată în comunicat.

„Președintele României solicită oprirea imediată, integrală și necondiționată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forțelor ruse din Ucraina și încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei. Pe aceste baze, șeful statului român face un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieți omenești și afectarea în orice fel a siguranței civililor. România este gata să ofere asistență umanitară Ucrainei. În același timp, România avertizează împotriva oricărei acțiuni ostile la adresa membrilor comunității române din Ucraina și este gata să acorde sprijinul necesar”, mai subliniează Administrația Prezidențială.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis asigură toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice și consulare, este pregătită să ofere asistența consulară necesară.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că cetățenii României, ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanții de securitate din istoria sa. „Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă”, a mai transmis Palatul Cotroceni. 

Președintele rus Vladimir Putin a avut un discurs joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), în care a declarat că „toate analizele arata că confruntarea Rusiei cu aceste forțe este de neevitat”. El a anunțat o operațiune militară specială în Ucraina.

Anunțul liderului de la Kremlin a fost urmat imediat de o serie de atacuri concertate ale trupelor ruse asupra mai multor orașe din Ucraina, inclusiv în regiunea capitalei Kiev. 

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

22:30
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară