Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Guvernul a aprobat hotărârea privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor sau persoanelor singure pentru procedurile necesare unei sarcini

Gabriela M Bogdan, 26 iulie 2022, Ora 11:07

  • print
  • |
guvernul-a-aprobat-hotararea-privind-acordarea-unui-sprijin-financiar-cuplurilor-sau-persoanelor-singure-pentru-procedurile-necesare-unei-sarcini-50902-1.jpg BREAKING NEWS

Vești despre programul social de creștere a natalității. Guvernul va aproba în curând hotărârea prin care este acordat un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obținerii unei sarcini, anunță ministrul Familiei, Gabriela Firea.

 

„Anul acesta, se va acorda acest ajutor pentru 2.500 de cupluri și persoane singure, iar din 2023 vor fi sprijinite, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susținem astfel tinerii care își doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilității”, precizează ministrul Familiei, pe Facebook.

Gabriela Firea spune că a participat ieri la o întâlnire „extrem de fructuoasă la Ministerul Muncii, unde am făcut pași înainte în privința modului de implementare a acestui program social pentru creșterea natalității”.

Ajutorul financiar primit de cuplurile și femeile din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor de specialitate va fi de maximum 15.000 RON pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va derula acest program social în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:30
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară