BREAKING NEWS: Economia Rusiei este în colaps. 9 mituri despre efectele sancțiunilor occidentale

La cinci luni de la invazia rusă în Ucraina, rămâne o lipsă surprinzătoare de înțelegere din partea multor factori de decizie și comentatori occidentali a dimensiunilor economice ale invaziei președintelui Vladimir Putin și a ceea ce a însemnat aceasta pentru poziționarea economică a Rusiei atât pe plan intern, cât și pe plan global. Departe de a fi ineficiente sau dezamăgitoare, așa cum au susținut mulți, sancțiunile internaționale și retragerile voluntare ale mediului de afaceri au exercitat un efect devastator asupra economiei Rusiei. Deteriorarea economiei a servit ca un complement puternic, deși subapreciat, la deteriorarea peisajului politic cu care se confruntă Putin, potrivit unui raport întocmit de doi profesori de la Universitatea americană Yale.

Jeffrey Sonnenfeld, profesor de management şi decan asociat la Yale School of Management, împreună cu Steven Tian, director de cercetare la Institutului de Leadership din cadrul Universității Yale, au rezumat raportul lor într-un articol de opinie publicat pe 22 iulie în revista americană Foreign Policy.

„Multe dintre analizele, previziunile și proiecțiile economice rusești excesiv de optimiste care au proliferat în ultimele luni au în comun un defect metodologic crucial: aceste analize își extrag majoritatea, dacă nu toate dovezile care stau la baza lor, din comunicatele economice periodice ale guvernului rus însuși. Cifrele publicate de Kremlin au fost considerate de mult timp ca fiind în mare parte, dacă nu întotdeauna, credibile, dar există anumite probleme”, observă cei doi profesori.

În primul rând, comunicatele economice ale Kremlinului devin din ce în ce mai mult supraapreciate și incomplete, aruncând selectiv datele de măsurare nefavorabile. 

Guvernul rus a reținut progresiv un număr tot mai mare de statistici cheie care, înainte de război, erau actualizate lunar, inclusiv toate datele privind comerțul exterior. 

Printre acestea se numără: 

• statisticile referitoare la exporturi și importuri, în special cu Europa; 
• datele lunare privind producția de petrol și gaze; 
• cantitățile exportate de mărfuri; intrările și ieșirile de capital; 
• situațiile financiare ale marilor companii, care erau publicate în mod obligatoriu de către companiile însele; 
• datele privind baza monetară a băncii centrale; 
• datele privind investițiile străine directe; 
• datele privind împrumuturile și acordarea de împrumuturi; 
• precum și alte date legate de disponibilitatea creditelor. 

Chiar și Rosaviatsia, agenția federală rusă de transport aerian, a încetat brusc să publice date despre volumele de pasageri ale companiilor aeriene şi ale aeroporturilor, se arată în raportul profesorilor de la Yale.

De când Kremlinul a încetat să mai publice cifre actualizate, limitând disponibilitatea datelor economice pe care cercetătorii să le utilizeze, multe previziuni economice excesiv de „roz” au extrapolat în mod irațional datele economice publicate în primele zile ale invaziei ruse, când sancțiunile și retragerea mediului de afaceri nu își făcuseră pe deplin efectul. 

Chiar și acele statistici favorabile care au fost publicate sunt îndoielnice, având în vedere presiunea politică pe care Kremlinul a exercitat-o pentru a corupe integritatea statistică.

Analiza realizată de echipa de experți coordonată de Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, care măsoară activitatea economică actuală a Rusiei la cinci luni de la invazie, indică nouă mituri larg răspândite, dar înșelătoare, despre presupusa reziliență economică a Rusiei.

Mitul 1: Rusia își poate redirecționa exporturile de gaze și le poate vinde în Asia în locul Europei

Acesta este unul dintre subiectele de discuție preferate și cele mai înșelătoare ale lui Putin, dublând un pivot mult-hulit spre est. 

Dar gazele naturale nu sunt un export fungibil pentru Rusia. Mai puțin de 10% din capacitatea de gaz a Rusiei este reprezentată de gaz natural lichefiat (GNL), astfel încât exporturile de gaz rusesc rămân dependente de un sistem de conducte fixe care transportă gaz. 

Majoritatea conductelor rusești se îndreaptă spre Europa. Aceste conducte, care își au originea în vestul Rusiei, nu pot fi conectate la o rețea separată de conducte în curs de formare care leagă Siberia de Est de Asia și care conține doar 10% din capacitatea rețelei europene de conducte. 

Într-adevăr, cele 16,5 miliarde de metri cubi de gaze exportate de Rusia către China anul trecut au reprezentat mai puțin de 10 la sută din cele 170 de miliarde de metri cubi de gaze naturale trimise de Rusia către Europa.

Proiectele de gazoducte asiatice planificate de mult timp și aflate în prezent în construcție sunt încă la ani distanță de a deveni operaționale, cu atât mai puțin noile proiecte inițiate în grabă, iar finanțarea acestor proiecte costisitoare de gazoducte pune, de asemenea, în prezent Rusia într-un dezavantaj semnificativ.

În general, Rusia are nevoie de piețele mondiale mult mai mult decât are nevoie lumea de livrările rusești. 

Europa a primit 83% din exporturile de gaze rusești, dar a atras doar 46% din propria aprovizionare din Rusia în 2021. 

Cu o conectivitate limitată a conductelor către Asia, mai mult gaz rusesc rămâne în pământ. Desigur, datele publicate de compania energetică de stat rusă Gazprom arată că producția a scăzut deja luna aceasta cu peste 35% față de anul trecut. 

Pentru tot șantajul energetic pe care Putin îl exercită asupra Europei, el face acest lucru cu un cost financiar semnificativ pentru propriile sale vistierii.

Mitul 2: Deoarece petrolul este mai fungibil decât gazul, Putin poate pur și simplu să vândă mai mult în Asia

Exporturile ruseşti de petrol reflectă acum şi influenţa economică şi geopolitică redusă a lui Putin. Recunoscând că Rusia nu are unde să se îndrepte şi ţinând cont că au mai multe opţiuni de cumpărare decât câţi clienţi are Rusia la dispoziţie, China şi India susţin o reducere fără precedent de aproximativ 35 de dolari la achiziţiile de petrol din Urali, chiar dacă diferenţa istorică nu a depăşit niciodată 5 dolari – nici chiar în timpul crizei din Crimeea din 2014. 

Mai mult, petrolierelor ruseşti le ia în medie 35 de zile pentru a ajunge în Asia de Est, faţă de două până la şapte zile pentru a ajunge în Europa, motiv pentru care, istoric, doar 39% din petrolul rusesc a mers în Asia faţă de 53% cât era destinat Europei.  

Această presiune este resimţită puternic de Rusia, deoarece rămâne un producător cu costuri relativ ridicate în comparaţie cu ceilalţi mari producători de petrol.

Industria rusă de exploatare a petrolului a fost, de asemenea, dependentă mult timp de tehnologia occidentală, care, combinată cu pierderea fostei pieţe primare a Rusiei, şi cu puterea economică redusă a Rusiei, a determinat chiar şi Ministerul rus al Energiei să îşi revizuiască în mod negativ previziunile privind producţia de petrol pe termen lung. 

Nu există nicio îndoială că, după cum au prezis mulţi experţi în energie, Rusia îşi pierde statutul de superputere energetică, cu o deteriorare irevocabilă a poziţionării sale economice strategice ca fost furnizor de încredere. 

Mitul 3: Rusia compensează pierderea afacerilor și importurilor occidentale prin înlocuirea acestora cu importuri din Asia

Importurile joacă un rol important în economia internă a Rusiei, constând în aproximativ 20 la sută din PIB-ul Rusiei şi, în ciuda iluziilor agresive ale lui Putin privind autosuficienţa totală, ţara are nevoie de inputuri, piese şi tehnologie esenţiale de la partenerii comerciali ezitanţi. 

În ciuda existenţei unor „scurgeri persistente“ de pe lanţurile de aprovizionare, importurile ruseşti s-au prăbuşit cu peste 50% în ultimele luni. 

China nu a intrat pe piaţa rusă în măsura în care mulţi s-au temut. De fapt, conform celor mai recente comunicate lunare de la Administraţia Generală a Vămilor Chineze, exporturile chineze către Rusia au scăzut cu peste 50% de la începutul anului până în aprilie, scăzând de la peste 8,1 miliarde de dolari lunar la 3,8 miliarde de dolari.

Grafic cu exporturile Chinei în Rusia, conform Administrației Generale a Vămilor din China. Foto: Yale Chief Executive Leadership Institute

Având în vedere că Beijingul exportă de şapte ori mai mult în Statele Unite decât Rusia, se pare că şi companiile chineze sunt mai preocupate de încălcarea sancţiunilor americane decât de pierderea poziţiilor marginale pe piaţa rusă, ceea ce reflectă mâna slabă a Rusiei în raport cu partenerii săi comerciali la nivel mondial.

Mitul 4: Consumul intern rusesc și sănătatea consumatorilor rămân puternice

Unele dintre sectoarele cele mai dependente de lanţurile internaţionale de aprovizionare au fost afectate de o inflaţie debilitantă în jur de 40-60%, cu volume de vânzări extrem de scăzute. De exemplu, vânzările de maşini din străinătate în Rusia au scăzut cu o medie de 95%.

Pe fondul penuriei de aprovizionare, a preţurilor în creştere şi a scăderii optimismului consumatorilor, nu este deloc surprinzător faptul că Indicele Directorilor de Achiziţii Ruşi, care surprinde modul în care managerii de achiziţii privesc economia, a scăzut, în special pentru noile comenzi, alături de scăderea cheltuielilor de consum şi a vânzărilor cu amănuntul cu aproximativ 20% de la an la an. 

Alte lecturări ale datelor de înaltă frecvenţă, cum ar fi vânzările de comerţ electronic în cadrul Yandex, întăresc imaginea scăderilor abrupte ale cheltuielilor consumatorilor, indiferent de ceea ce spune Kremlinul.

Mitul 5: Întreprinderile globale nu s-au retras cu adevărat din Rusia, iar fuga afacerilor, a capitalului și a talentelor din Rusia este supraestimată

Afacerile globale reprezintă aproximativ 12% din forţa de muncă a Rusiei (5 milioane de muncitori) şi, ca urmare a retragerii multinaţionalelor, peste 1.000 de companii care reprezentau aproximativ 40% din PIB-ul Rusiei, şi-au redus operaţiunile în ţară, inversând astfel valoarea investiţiilor străine din ultimele trei decenii şi susţinând fuga simultană fără precedent de capital şi talent într-un exod în masă de 500.000 de persoane, dintre care mulţi sunt exact muncitorii cu înaltă educaţie şi calificare tehnică pe care Rusia nu îşi permite să-i piardă. 

Chiar şi primarul Moscovei a recunoscut o pierdere masivă de locuri de muncă, pe măsură ce companiile străine se retrag complet de pe piaţa rusă.

Mitul 6: Putin are un excedent bugetar datorită prețurilor ridicate la energie 

Rusia este, de fapt, pe cale să înregistreze un deficit bugetar în acest an echivalent cu 2% din PIB, potrivit propriului său ministru de finanţe – unul dintre singurele cazuri în care bugetul a fost deficitar în ultimii ani, în ciuda preţurilor ridicate la energie – din cauza cheltuielilor nesustenabile ale lui Putin.

Pe lângă creşterile dramatice ale cheltuielilor militare, liderul de la Kremlin recurge la o intervenţie fiscală şi monetară ineficientă, dramatică, inclusiv folosind o serie de proiecte preferate ale Kremlinului pentru a dubla alimentarea cu monedă a Rusiei de la începutul invaziei. 

Cheltuielile nesăbuite ale lui Putin pun în mod clar sub presiune finanţele Kremlinului.

Mitul 7: Putin are sute de miliarde de dolari în fonduri pentru zile negre, astfel încât este puțin probabil ca finanțele Kremlinului să fie puse la încercare în curând

Cea mai evidentă provocare cu care se confruntă fondurile pentru zile negre ale lui Putin este faptul că din rezervele sale valutare de aproximativ 600 de miliarde de dolari, acumulate din veniturile de ani de zile din petrol şi gaze, 300 de miliarde de dolari sunt îngheţate şi nu sunt la îndemâna Kremlinului, ţările aliate din Europa, SUA şi Japonia restricţionând accesul la bani. 

Au existat unele apeluri de confiscare a acestor 300 de miliarde de dolari pentru a finanţa reconstrucţia Ucrainei. 

Rezervele valutare rămase ale lui Putin scad într-un ritm alarmant. De pe 24 februarie ,data la care a început in