Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Cristian Borcea un om liber

Claudiu Constantin, 12 septembrie 2019, Ora 09:13

  • print
  • |
ziarulatak-ro-47555-1.jpg BREAKING NEWS

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au decis, miercuri, să admită cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiționată, soluția instanței nefiind definitivă.

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I Penal. (...) Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraților Judecătoriei Sectorului 4.

Cristian Borcea a mărturisit, marți, în fața instanței care a judecat eliberarea lui condiționată, că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile, chiar și când era în carantină, și i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea sa.

Avocatul lui Cristian Borcea a spus, în fața instanței, că fostul acționar de la Dinamo a depășit cu doi ani fracția pe care trebuia să o ispășească, chiar dacă era cunoscut ca fiind cardiac și chiar operat pe cord deschis.

Potrivit avocatului, Cristian Borcea a dat dovadă de îndreptare, pentru că nu a fost niciodată sancționat și a fost recompensat lunar gradual cu suplimentarea convorbirilor telefonice și online, a primit vizite mai multe și permisii de părăsire a penitenciarului, clientul său respectând programul de revenire în penitenciar. De asemenea, Borcea a fost implicat în toate proiectele social-educative pentru revenirea în societate.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai

Mai mult, a spus avocatul lui Borcea în fața instanței, au fost plătite toate sumele de bani din prejudiciul dosarului și cheltuielile judiciare la nici două săptămâni după încarcerare.

De cealaltă parte, procurorul a spus, în fața instanței că cererea de eliberare trebuie respinsă, fiind de părere că este o problemă în privința calculului liberelor compensatorii.„Comisia nu a verificat dacă acest cadru s-a făcut la întreaga perioadă a încarcerării sau s-a scăzut numărul zilelor când a stat în libertate. Sesizăm un dublu beneficiu, a avut zile libere ca recompensă, dar numărul zilelor compensatorii a fost stabilit fără să scadă zilele când el a fost în libertate. Este un interes deosebit din partea societății de a percepe în concret faptul că a intervenit reeducarea condamnatului, o dovadă este interesul mass media. Apreciem că condamnatul nu oferă garanția dovezilor de îndreptare și respect față de muncă și normele sociale”, a spus acesta.

De asemenea, potrivit procurorului, în urma reîncarcerării lui Borcea, nu se îndeplinesc condiții de eliberare, acesta fiind de părere că trebuiau evidențiate aspecte noi care să ducă la concluzia că „stăruința în muncă și reeducare, timpul petrecut în spatele gratiilor nu reprezintă perioada relevantă”.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

23:25
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară