Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Deputatul PNL Mihai Voicu, condamnat la închisoare cu suspendare

Laurentiu Ion, 20 iunie 2019, Ora 19:23

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-46937-1.jpg BREAKING NEWS

 Voicu este acuzat de DNA că le-a impus membrilor de partid să plătească pentru campania electorală dacă voiau să candideze pe un loc eligibil.

„Condamnă pe inculpatul Voicu Mihai Alexandru la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.  Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani”, se arată în minuta Înaltei Curți. Decizia poate fi contestată. Voicu a reacționat la decizia instanței, după ce liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că va fi suspendat din partid.

„M-am autosuspendat din calitatea de membru de partid și mă retrag definitiv din politică. Sentința nu este definitivă, dar este un gest normal pe care trebuie să îl facă oricine se află în această situație”, a explicat Mihai Voicu .

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

20:47
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară