Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: CCR, decizie într-o sesizare referitoare la Liviu Dragnea

Bogdan Ionescu, 20 iunie 2019, Ora 09:42

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-46925-1.jpg BREAKING NEWS

 

Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea PNL privind invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei, pe motiv că social-democratul a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală. 

''PNL solicită CCR invalidarea mandatului de parlamentar pentru Liviu Dragnea. Ca atare, PNL s-a întors cu doi ani şi jumătate la punerea în acord a Regulamentului Camerei Deputaţilor, deciziilor CCR şi Legii privind organizarea referendumului şi constatăm că acestea trei sunt în contradicţie cu decizia Camerei Deputaţilor de validare a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, PNL a făcut o sesizare de neconstituţionalitate a hotărârii Parlamentului prin care mandatul lui Liviu Dragnea a fost validat", declara, pe 13 mai, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan

 

"Contestaţia se referă la hotărârea  din 2016 a Camerei Deputaţilor prin care au fost validate mandatele tuturor deputaţilor. Noi nu sesizăm CCR cu privire la întreaga hotărâre a Camerei, ci doar cu privire la punctul 36 paragraful 4 din această hotărâre, respectiv validarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Motivul este prevăzut de articolul 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor în care se spune că o condiţie esenţială care trebuie realizată în sens negativ, adică nu trebuie îndeplinită, este cea referitoare la faptul de a fi sau nu condamnat pentru fraudă electorală cel care urmează să fie validat ca deputat.

Dacă ne uităm, vom vedea că domnul Dragnea a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală, dacă studiem Codul penal sau doctrina de specialitate vom vedea că infracţiunile din cadrul procesului electoral de la referendum sunt asimilate fraudelor electorale. La momentul la care s-a produs validarea vom constata că acea condamnare era definitivă", a arătat Gabriel  Andronache. 

Pe 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În prezent, acesta este încarcerat la Penitenciarul Rahova. 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

20:08
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară