Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Liviu Dragnea îşi va executa pedeapsa de trei ani şi jumătate la Penitenciarul Rahova, în regim închis

Laurentiu Ion, 19 iunie 2019, Ora 11:06

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-46899-1.jpg BREAKING NEWS

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul unităţii. Decizia a fost luată de comisia penitenciarului, întrunită marţi.

Comisia de la Penitenciarul Rahova a decis ca Liviu Dragnea să execute pedeapsa la această unitate de detenţie, au precizat, surse din cadrul unităţii de detenţie.

Potrivit aceloraşi surse, Liviu Dragnea ar putea să treacă la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă. După această perioadă, comisia se va întruni din nou pentru a decide în ce unitate continuă Dragnea executarea pedepsei, însă Penitenciarul Rahova nu are regim semideschis.

De altfel, fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

21:05
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară