Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Dosarul Revoluției, trimis iar în instanță. Ion Iliescu, acuzat că a amplificat psihoza terorismului și a pus populația în pericol grav

Gabriela M Bogdan, 3 august 2022, Ora 12:09

  • print
  • |
dosarul-revolutiei-trimis-iar-in-instanta-ion-iliescu-acuzat-ca-a-amplificat-psihoza-terorismului-i-a-pus-populatia-in-pericol-grav-50935-1.jpg BREAKING NEWS

Dosarul Revoluției a fost trimis din nou în instanță de procurorii militari. Ion Iliescu este acuzat că în perioada 22-30 decembrie 1989, în mod repetat a indus în eroare opinia publică prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate, cu consecința amplificării psihozei generalizate a terorismului. Faptele lui au generat o stare de pericol iminent și grav pentru mare parte a populației civile, se arată în rechizitoriul procurorilor militari.

Astfel, prin rechizitoriul Secției parchetelor militare nr. 11/P/2014 din 29 iulie 2022, în dosarul Revoluției din 1989 au fost trimiși în judecată Ion Iliescu, fost președinte al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului României și generalul (rtr.) Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare.

Cei trei sunt acuzați de infracțiuni contra umanității.

"Inculpatul Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi  şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Aceleași fapte ale inculpatului Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României.

Inculpatul Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice,  începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 - 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste conduite au avut drept consecințe generarea și amplificarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 -30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Totodată, aceleași fapte ale inculpatului Gelu Voican Voiculescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989 o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României.

Inculpatul general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 - 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.

Aceste conduite au avut drept consecințe întreținerea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Totodată, aceleași fapte ale inculpatului Iosif Rus au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16.00-30 decembrie 1989 o stare de pericol iminent și grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile, de pe întregul teritoriu al României", informează Ministerul Public într-un comunicat.

Pe mai 2021, un judecător de cameră preliminară de la Instanţa supremă a decis ca dosarul să fie restituit procurorilor, după ce a constatat nereguli în rechizitoriu. Procurorii militari şi mai multe părţi vătămate au atacat decizia, însă contestaţiile au fost respinse.

Dosarul a fost restituit Parchetului General în februarie 2022, iar peste o lună s-a dispus reluarea urmăririi penale în cauză.

Prin ordonanța din 19 mai 2022 a fost din nou pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității.  

"Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Ceauşescu Nicolae şi Elena, la data de 22 decembrie 1989 (orele 12.06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.

Ulterior, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României, a fost declanşată, cu intenție, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză  de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.               

Este foarte important de subliniat că împrejurările care au dus la survenirea, în decembrie 1989, a numeroaselor decese și răniri de persoane, au constituit, în timp, obiectul cercetării în numeroase dosare penale instrumentate de parchetele militare", se arată în comunicatul procurorilor militari.

 

 

EDITORIAL

Acum, că a fost tras pe linie moartă,  penibilul  Cîţu avertizează că România va intra într-o criză economică severă

Acum, că a fost tras pe linie moartă, penibilul Cîţu avertizează că România va intra într-o criză economică severă

     Florin Cîţu spune că economia României va avea o creştere economică aproape de zero anul acesta şi avertizează că o prăbuşire economică este inevitabilă. ”Economia României va avea o creştere economică aproape de zero anul acesta. Bugetul este construit pe o creştere economică de 4.6%. Cu o prob ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

14:51
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară