Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Partida Romilor Pro –Europa mai puternica ca oricand

Victor Bogdan, 22 iunie 2019, Ora 15:25

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-46971-1.jpg BREAKING NEWS

 

Peste 5.000 de romi s-au  întâlnit la Dumbrăveni (Sibiu), pentru a celebra Centenarul Romilor – 100 de ani de la Marea Adunare Nationala a Romilor de la Ibașfalău (1919 – 2019), informează Partida Romilor Pro Europa

 Orașul Dumbrăveni, fost Ibașfalău, din județul Sibiu, este  locul unde romi veniți din întreaga Transilvanie vor celebra cei 100 de ani împliniți de la Marea Adunare Națională a Romilor de la Ibașfalău (1919 – 2019).

La Dumbrăveni au   ajuns  și conducerea Partidei Romilor Pro Europa,  președintele Nicolae Păun dar și prim-vice-președintele Cătălin Manea și vicepreședintele, deputatul Daniel Vasile. De asemenea, sunt așteptați la Dumbrăveni politicieni locali, regionali sau chiar lideri naționali ai unor formațiuni politice.

Odată cu acest eveniment, se dorește crearea unui spațiu în care romii să dezbată importanța acestui moment istoric dar și despre ce îi unește și ce îi dezbină, azi, pe cei ce vorbesc în numele romilor. Întâlnirea este organizată în incinta Castelului Apafi, acolo unde acum 100 ani s-a înființat Marea Adunare Nationala a Romilor din România. Tot sâmbătă, 22 iunie, va fi dezvelit unui monument comemorativ .

În urmă cu 100 de ani, la Ibașfalău, acum orasul Dumbrăveni, era citită o declarație care a primit numele de Supplex Libellus Zinganorum” (Memoriul Marii Adunari Nationale a Romilor). Printre punctele declarației de acum 100 ani se aflau și următoarele două doleanțe: …„Subsemnaţii, reprezentanţi ai Ţiganilor români transilvăneni ca urmaşii înaintaşilor noştrii care de veacuri au locuit pe pământul Ardealului şi laolaltă cu celelalte popoare şi îndeosebit cu naţiunea Română au adus toate jertfele recevute pentru susţinerea şi înaintarea acestei ţări şi patria noastră iubită, îndemnaţi de dragostea noastră faţă de neamul românesc şi faţă de noua noastră patrie România Mare, declarăm sărbătoreşte şi pentru totdeauna, şi totodată ne şi rugăm cu supunere ca să ni se împlinească şi nouă, celor oropsiţi până acuma, dorinţele noastre”. „De asemenea, ne rugăm ca de aci înainte, în toate actele oficiale româneşti să nu se mai folosească pentru noi şi urmasii noştrii numirea (porecla) ca batjocură ţigan, ci aceasta, dacă nu se şterge cu totul chiar din uzul oficial, să se circumscrie cu o altă numire care se va afla de corespunzătoare”. Memoriul este semnat de primul președinte al unei structuri organizatorice a romilor din România Mare, Gheorghe Humagiul.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

13:05
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară