Stanga
Dreapta

Primarul sectorului 4 Daniel Baluta ,amenajează piețe în aer liber, în parcări și pe acoperișuri

Marian Vasile, 11 noiembrie 2020, Ora 18:47

  • print
  • |
primarul-sectorului-4-daniel-baluta-amenajeaza-piete-in-aer-liber-in-parcari-i-pe-acoperi-uri-48321-1.jpg

 

Producătorii care au închiriate tarabe în noua piață a Sudului vor fi relocați în piața volantă pe care administrația locală o va amenaja la parterul parcării etajate aflată la doar câțiva metri distanță, anunță Primăria sectorului 4. Primăria susține că noile spații vor fi disponibile în maximum 48 de ore. Cât privește magazinele situate în piețele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe și legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligația administratorilor piețelor de a stabili noi circuite de intrare/ieșire.

Alternativa pentru spațiile de vânzare din Piața Progresul va fi parcarea de pe acoperișul pieței de pe Șoseaua Giurgiului, iar în privința Pieței Apărătorii Patriei, zona de vânzare va fi amenajată tot în apropiere, pe amplasamentul fostului târg de miei.

Producătorii din piețele Norilor și Timpuri Noi vor avea ca alternativă de locație de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Național al Copiilor, iar celor de la Piața Berceni-Olteniței li se va pune la dispoziție, pentru desfacerea produselor, parterul parcării etajate din spatele sediului pieței, de pe strada Tulnici.

Totodată, producătorii de la Piața Străduinței vor fi relocați în parcarea din proximitatea acesteia.

Primăria susține că noile spații vor fi disponibile în maximum 48 de ore. Cât privește magazinele situate în piețele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe și legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligația administratorilor piețelor de a stabili noi circuite de intrare/ieșire, astfel încât să fie respectate cu strictețe noile reglementări specifice privind limitarea infecțiilor cu noul coronavirus.

În paralel, Primăria Sectorului 4 a transmis autorităților centrale solicitări privind evaluarea punctuală a situației de la Piața Sudului și Piața Progresul, ambele reconfigurate recent si adaptate noilor cerințe legale, astfel încât decizia de a opri temporar activitatea să fie una fundamentată pe condițiile reale din ambele locații

 

EDITORIAL

O crimă cu premeditare

O crimă cu premeditare

Despre executarea politico-penală a lui Liviu Dragnea s-a scris. Și s-a răs-scris. În schimb, despre execuția sa fizică nu se prea știe. Zilele trecute l-a vizitat în penitenciar, după ce a făcut insistente diligențe în acest sens, Codrin Ștefănescu. Ceea ce relatează acesta pe pagina sa de Facebook este înfiorător ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

20:13
BREAKING NEWS:

La Colectiv a fost mână criminală! Nu putem admite mușamalizarea acestui asasinat! Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone victimă a acestui complot politic Acum poate fi legal? Dacă mor oameni in incendii, să moară dar nimeni sa nu răspundă