Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Joe Biden și Angela Merkel se opun agresiunilor Rusiei și acțiunilor anti-democratice ale Chinei

Gabriela Mihai, 16 iulie 2021, Ora 11:17

  • print
  • |
joe-biden-i-angela-merkel-se-opun-agresiunilor-rusiei-i-actiunilor-anti-democratice-ale-chinei-48756-1.png BREAKING NEWS

Joe Biden a primit-o, joi, pe Angela Merkel la Casa Albă pentru întâlniri bilaterale, înainte ca liderul german să părăsească funcția de cancelar, într-o vizită care a marcat cea mai recentă încercare a președintelui SUA de a întări relațiile cu aliații americani. Biden și Merkel au promis că vor lucra împreună pentru a ține la distanță agresiunile Rusiei și că vor ține piept acțiunilor anti-democratice ale Chinei, și, de asemenea, au vorbit despre importanța alianței SUA-Germania, transmite.

Cei doi lideri s-au întâlnit în Biroul Oval și ulterior au ținut o conferință de presă comună.

Biden a declarat că a reiterat îngrijorările despre gazoductul Nord Stream 2, o importantă și aproape finalizată conductă care se întinde din Rusia până în Germania sub Marea Baltică, însă el și Merkel au spus că Rusia nu ar trebuie să folosească energia ca armă.

''Deşi mi-am reafirmat îngrijorarea cu privire la Nord Stream 2, cancelarul Merkel şi cu mine împărtăşim absolut convingerea că nu trebuie să lăsăm Rusia să utilizeze energia ca o armă pentru a-i constrânge sau ameninţa pe vecinii săi'', a declarat preşedintele democrat.

“Suntem uniți și vom continua să fim uniți pentru apărarea aliaților de pe flancul estic NATO împtriva agresiunii Rusiei”, a afirmat Biden în timpul conferinței de presă.

Acesta a mai precizat că ambele state vor susține principiile democratice și drepturile universale atunci când China sau alte state lucrează la subminarea unei societăți libere și deschise.

Președintele a mai afirmat că el și Merkel au discutat despre restricțiile de călătorie din timpul pandemiei, și atunci când va fi sigur vor ridica interdicția de a călători din Europa către SUA.

“Este în curs procesul acum. Și voi putea să răspund la acea întrebare în următoarele câteva zile, ce se va întâmpla”, a spus Biden, adăugând că a cerut echipei care gestionează epidemia de coronavirus din administrația americană să analizeze când ar putea fi ridicate restricțiile.

Biden a folosit briefing-ul pentru a aduce un omagiu liderului german, având în vedere că se aproprie de sfârșitul unei cariere politice care s-a întins pe timpul a patru mandate de președinte al SUA. “Într-o notă personală, trebuie să vă spun că îmi va lipsi să vă văd la summiturile noastre”, a spus Biden, stând lângă Merkel, cancelarul cu al doilea cel mai lung mandat din istoria Germania. “Cu adevărat voi face asta”.

Vizita cancelarului a subliniat eforturile lui Biden de a întări alianțele SUA, după patru ani în care conducerea lui Donald Trump mai mult a divizat. Biden, în vârstă de 78 de ani, și Merkel, în vârstă de 66 de ani, s-au cunoscut și au lucrat împreună timp de ani de zile, și se înțeleg pe mai multe chestiuni. Ambii lideri vor să întărească relația transatlantică care a suferit sub fostul președinte, ce a criticat frecvent aliații apropiați de SUA, și au promis că vor face asta de acum încolo.

“Cooperarea dintre SUA și Germania este puternică și sperăm să continue, și sunt sigur că așa vom face”, a spus Biden la începutul întâlnirii din Biroul Oval, care a ținut mai mult de o oră.

“Apreciez prietenia”, a spus Merkel, primul lider european care l-a vizitat pe Biden la Casa Albă, subliniind rolul Americii în construirea unei Germanii libere și democratice după Al Doilea Război Mondial.

 

 

 

EDITORIAL

Primarul sectorului 5 ,Cristian Popescu Piedone a desființat spațiile comerciale de la stația de metrou Izvor

Primarul sectorului 5 ,Cristian Popescu Piedone a desființat spațiile comerciale de la stația de metrou Izvor

  Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a participat la desființarea spațiilor comerciale de la stația de metrou Izvor. Echipele de demolare au venit după ce a plecat ultima cursă. Comercianții au strâns marfa în saci, iar muncitorii au început apoi demolarea. „Unde ne afăm noi azi aici? Suntem pe d ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:03
BREAKING NEWS:

La Colectiv a fost mână criminală! Nu putem admite mușamalizarea acestui asasinat! Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone victimă a acestui complot politic Acum poate fi legal? Dacă mor oameni in incendii, să moară dar nimeni sa nu răspundă