Stanga
Dreapta

TAROM anunță că va concedia peste 300 de angajați

ziarulatak.ro, 21 septembrie 2019, Ora 13:46

  • print
  • |
www-ziarulatak-ro-47572-1.jpeg

TAROM a notificat sindicatele că urmează să restructureze peste 300 de locuri de muncă. Sunt vizate doar posturi din segementul administrativ, potrivit unor surse din cadrul companiei, potrivit Mediafax.

Sindicatele nu au răspuns până acum, au precizat sursele citate.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor a declarat anterior, într-o conferinţă de presă, că 300 de posturi aferente direcţiilor de achiziţii, economică şi comercială vor fi restructurate de către consiliul de administraţie, iar acestea doar pentru început, întrucât din cei 470 de angajaţi ai departamentelor tehnice, mulţi nu lucrează la întregul lor potenţial. De asemenea, ministrul vrea să înfiinţeze un centru separat pentru angajaţii din domeniul tehnic pentru a le permite să lucreze pentru mai multe companii în afară de TAROM.

„Din cei aproximativ 470 de angajaţi de la tehnic, o parte, aşa m-a informat şi pe mine managementul TAROM, o parte nu lucrează la întregul potenţial. Ce se întâmplă? Noi trebuie să ne uităm şi la trecut un pic. Adică dacă ne uităm la încasările din ultima perioadă, la încasări care se fac de la terţe companii o să vedeţi că au fost în continuă scădere. Şi atunci cred că trebuie dat un imbold şi cred că trebuie făcut un centru separat astfel încât ei să înceapă să lucreze pentru tot mai multe companii, nu numai pentru TAROM”, a explicat Răzvan Cuc.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

10:33
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară