Stanga
Dreapta

Polițiștii de frontieră, suspectați că luau șpăgi

Gabriela M Bogdan, 17 ianuarie 2023, Ora 11:06

  • print
  • |
politi-tii-de-frontiera-suspectati-ca-luau-pagi-51393-1.jpg

Zeci de percheziţii au loc marţi dimineaţă pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, cinci fiind în puncte de trecere a frontierei, anunţă DNA, care precizează că acţiunea are loc într-o cauză în care există suspiciuni de corupţie privind tranzitarea frontierei. Percheziţiile au loc în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova şi cu sprijinul Eurojust - agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi, în coordonare cu autorităţi judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (Agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală) efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră, comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022”, anunţă DNA.

Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au loc percheziţii în 31 locaţii situate pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Botoşani, Galaţi, Neamţ şi Bihor, din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, precizează sursa citată.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi a Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

 

 

EDITORIAL

Cea mai puternică organizatie a romilor din Romania vine în ajutorul familiei Mocanu din Ciorăști – Vrancea

Cea mai puternică organizatie a romilor din Romania vine în ajutorul familiei Mocanu din Ciorăști – Vrancea

Reprezentanții Asociației Partida Romilor Pro-Europa (APRPE) s-au deplasat în comuna Ciorăști, județul Vrancea, pentru a veni în ajutorul familiei Mocanu, ai cărei copii au fost luați în plasament de către autorități. Prim-vicepreședintele APRPE, Daniel Vasile, a preluat personal acest caz. “Este important să abord ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

08:27
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară