Stanga
Dreapta

Ioana Mihăilă: Copiii ar putea fi vaccinați la școală

Gabriela M Bogdan, 4 august 2021, Ora 12:03

  • print
  • |
ioana-mihaila-copiii-ar-putea-fi-vaccinati-la-coala-48974-1.jpg

 

Copiii ar putea fi vaccinați în cabinetele medicale din școli, iar procesul de testare se va relua o dată cu începerea noului an școlar, spune ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Vor fi testați însă numai elevii care au simptome.

„Noi am făcut disponibile testările pentru copiii din şcoală încă de anul trecut, dorim împreună cu Ministerul Educaţiei să reluăm acest proces de testare pentru copiii şi personalul din şcoli care devine simptomatic. Vorbim de testele care sunt acreditate de forurile ştiinţifice europene, acele teste rapide antigen, dar, de asemenea, recomandarea noastră fermă şi discutată şi agreată cu Ministerul Educaţiei este să continuăm cu măsurile de prevenţie şi anume purtarea măştii, ventilaţia corespunzătoare a spaţiilor în care copiii îşi petrec timpul şi îşi desfăşoară activităţile, precum şi, în limita posibilităţilor, distanţarea fizică” a declarat Ioana Mihăilă

Tot în școli s-ar putea desfășura vaccinarea elevilor peste 12 ani, a mai spus ministrul sănătății.

„De asemenea, acolo unde este posibil, plănuim să organizăm cabinete pentru vaccinare, acolo unde avem personal medical suficient, şi unde avem copiii care în acest moment au indicaţia de a fi vaccinaţi. Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”, a mai spus Mihăilă.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

08:43
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară