Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Primăria Oradea și CJ Bihor înființează propria companie aeriană

Gabriela M Bogdan, 6 august 2021, Ora 12:04

  • print
  • |
primaria-oradea-i-cj-bihor-infiinteaza-propria-companie-aeriana-49008-1.jpg BREAKING NEWS

 

Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor vor înființa o companie aeriană proprie, deținută de Județul Bihor și Municipiul Oradea, au anunțat joi primarul Florin Birta și președintele CJ Ilie Bolojan. Compania va opera atât zboruri interne, către București, cât și externe, spre aeroporturi din Uniunea Europeană. 

Cele două administrații și-au propus să asigure conectivitatea aeriană a județului Bihor prin înființarea unor noi curse aeriene interne, între Oradea și București, și externe, între Oradea și unul sau mai multe hub-uri aeriene importante din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă.

Primăria și Consiliul Județean urmează să semneze un protocol de colaborare, care va trebui aprobat de consilierii locali și județeni.

Protocolul prevede înființarea unei companii aeriene proprii deținută de Județul Bihor și Municipiul Oradea, eventual și de alte entități din subordinea directă a celor două autorități publice locale. Astfel, se vor analiza tipurile de companii prevăzute de legislația din România pentru identificarea soluției optime de colaborare: societatea pe acțiuni, societatea cu răspundere limitată etc.

Ce rute va opera compania 

Cele două administrații doresc operarea cu două aeronave de noi curse:

  • Oradea - București (Aeroportul Otopeni sau Băneasa) - minimum 3 zboruri pe zi în zilele lucrătoare și minimum 2 zboruri pe zi în zilele nelucrătoare. Începerea operării - din luna martie 2022
  • Oradea - unul sau două aeroporturi internaționale din vestul Europei (hub aerian important care să asigure conectarea către cele mai importante destinații din Europa și din lume) - minimum 1 zbor pe zi în zilele lucrătoare. Începerea operării - cel târziu din luna octombrie 2022

Activitatea companiei aeriene locale ar urma să fie finanțată din subscripții publice, sponsorizări și donații provenite din partea companiilor locale care vor dori să sprijine acest proiect.

Potrivit comunicatului, în perioada următoare se vor identifica soluțiile optime de operare a celor două aeronave:

  • modalitatea de preluare a aeronavelor: achiziție/leasing/închiriere;
  • tipul de aeronave și capacitatea acestora;
  • modalitatea efectivă de operare: operare directă/contractarea serviciilor specifice de la terți - echipaj, etc.

„De ce e bine să facem această companie aeriană locală? Suntem un oraș mediu din România care are în zona de influență a aeroportului aproximativ un milion de locuitori pe care se poate baza și pe care trebuie să îi deservească. Suntem un oraș și un județ în care operarea zborurilor este la limita de rentabilitate și depinde de politicile comerciale ale companiilor și de contextul global, iar rămânerea totală la hazardul pieței aeronautice nu este o soluție pentru dezvoltarea orașului. Am decis că este oportun, urmărind modele de conectare ale altor orașe mici din Europa la hub-uri aeriene, să înființăm această companie. Vom achiziționa sau închiria două aeronave de până la 75 de locuri fiecare cu care vom opera zboruri spre diverse destinații. Urmărim o scădere a prețurilor pe rutele respective, întrucât cele actuale nu sunt deloc mici", a declarat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

„Sunt domenii importante în care colaborarea dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean își spune cuvântul, pentru că aceasta duce la dezvoltarea orașului și a județului într-un ritm accelerat. În cazul de față, a avea un aeroport care să ne conecteze cu capitala țării mult mai bine și cu hub-uri europene exact asta înseamnă, o dezvoltare și condiții mai bune pentru investitori, pentru turiști și pentru comunitatea locală", a precizat la rândul său primarul Oradiei, Florin Birta.

Consiliul Județean Bihor va adopta măsuri pentru reorganizarea activităților aeroportului din Oradea (internalizarea serviciilor prestate, amenajarea unui hangar, diversificarea activităților, facilități cargo etc.) în vederea susținerii companiei aeriene nou înființate. În schimb, municipalitatea va derula campanii de promovare a Oradiei și a zonei metropolitane ca destinație turistică și zonă de investiții în regiunile spre care vor fi operate cursele aeriene.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

12:38
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară