Stanga
Dreapta

Exclusiv: www.ziarulatak.ro Progenitura lui Caramitru, de la USR vrea să oblige pensionarii să plătească asigurări de sănătate!

Claudiu Constantin, 26 ianuarie 2020, Ora 15:21

  • print
  • |
www-ziarulatak-ro-progenitura-lui-caramitru-de-la-usr-vrea-sa-oblige-pensionarii-sa-plateasca-asigurari-de-sanatate-47812-1.jpg Exclusiv

 

Eminența cenușie din USR , nimeni altul decât Andrei Caramitru, vrea să-i oblige pe pensionari și alte categorii de cetățeni să plătească asigurare de sănătate și să le ofere medicilor bani în plus, după ce salariile medicilor au fost mărite exagerat de mult. 

Andrei Caramitru – vocea lui Dan Barna și cel ales să lucreze la programul de guvernare al partidului – vine cu această idee și consideră că el are „viziune”, dar nici măcar nu s-a gândit la ce înseamnă solidaritatea.

„Toată lumea să plătească asigurare de sănătate. Nu doar angajații. Și cei pe pfa și drepturi de autor (nu practic 0 ca acum), pensionarii (peste o anumită pensie de exemplu 1200 lei)”, scrie Caramitru Jr. pe pagina sa de Facebook. 

Dacă un pensionar cu pensia de 1.300 de lei ar plăti asigurarea de sănătatea, așa cum vrea Caramitru, acel bătrân ar pierde pe lună aproximativ 300 de lei. Andrei Caramitru vrea de fapt să-i lase muritori de foame pe pensionarii cu pensii foarte mici. Oare de ce Andrei Caramitru nu s-a gândit să pună și copiii la plata asigurării de sănătate?!

Nu este exclus ca în viitorul program de guvernare, USR să introducă această măsură, deoarece Andrei Caramitru scrie programul de guvernare al partidului. Andrei Caramitru reprezintă USR și ideile partidului, deoarece  până acum USR nu l-a sancționat niciodată pentru ideile scrise în mediul online, iar timp de mai multe luni a fost consilierul personal al lui Dan Barna. Nimeni din partid nu s-a dezis de acest personaj. Andrei Caramitru este o voce puternică în partid, iar împreună cu Claudiu Năsui urmăresc privatizarea sistemului de asigurări de sănătate. 

Andrei Caramitru nu cunoaște termeni precum „solidaritatea”. Pentru el politica este o afacere, așa cum demonstrează. Politica nu este nici despre profit, nici despre afaceri, ci înseamnă a le oferi cetățenilor servicii medicale gratuite, astfel încât viața lor să nu fie pusă în pericol.

Cei care au PFA plătesc deja asigurare de sănătate, dar evident că Andrei Caramitru nu cunoaște legislația națională. Cei cu PFA plătesc și CAS, și CASS – termeni pe care Caramitru probabil nu-i cunoaște și dacă nu-i cunoaște a crezut că PFA-urile nu achită asigurarea de sănătate. 

Persoanele care câștigă din drepturi de autor nu au de ce să plătească asigurare medicală deoarece nu au activitate constant, însă plătesc impozit la fel ca oricare alt cetățean al statului. Plătesc impozit pentru ceea ce creează, iar statul român n-are nicio contribuție la creația lor. Astfel, asigurarea medicală pentru aceștia este mai degrabă o răsplată pentru impozitul plătit nejustificat. 

Andrei Caramitru insistă și cu ideea privatizării asigurărilor medicale, ceea ce ar duce la falimentul întregului sistem de sănătate din România. 

„Oricine poate alege ca banii plătiți pentru asigurarea de baza sa fie gestionați de o firma de asigurare privată. Casa nationala sa nu mai aibă monopol. Asta înseamnă ca asiguratorii privați pot impune standarde de cost și calitate la stat și la privat pentru decontare”, ne spune eminența cenușie a USR. 

Cu alte cuvinte, USR caută să îmbogățească asiguratorii privați, iar bolnavii vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a plăti tratamentele medicale, deoarece asiguratorii privați vor fi cei care vor decide ce cheltuieli medicale vor să deconteze. Viața cetățenilor va depinde de voința asiguratorilor privați care urmăresc să facă profit. 

Și cireașa de pe tort – Andrei Caramitru vrea să le mai dea și bani în plus medicilor care au salarii de mii de Euro pe lună, într-o țară în care salariul minim net este de 300 de euro pe lună. Eminența cenușie a USR se crede un om cu „viziune” și „foarte informat”, însă sfârșește mereu prin a se face de râs. 

Redăm mai jos mesajul complet al lui Andrei Caramitru, cel care vrea să reformeze România pentru ca asiguratorii privați să facă profit pe spatele pensionarilor bolnavi: 

„Dupa tragedia de la spitalul de la Floreasca, ar fi cazul să facem o reforma serioasă in sistemul de sănătate. Prin care sa câștige toată lumea – și doctorii și pacienții.

Cum? Cam așa:

* toată lumea sa plăteasca asigurare de sănătate. Nu doar angajații. Și cei pe pfa și drepturi de autor (nu practic 0 ca acum), pensionarii (peste o anumită pensie de exemplu 1200 lei)

* Sa poți deconta plata și la spitalele și clinicile private (pana la un nivel – plătești doar ce e extra ca serviciu acolo)

* Vrei servicii premium la stat – poți plăti extra (dar nu șpagă ci pe factura). Doctorii pot lua un procent din asta ca bonus. Însă – atenție – regula e ca serviciile de baza sunt incluse. Cine mai cere, dă sau oferă șpagă sau ceva – pușcărie direct

* Asigurările private sunt pentru serviciile extra. Spitalele private trebuie sa le accepte (acum nu vor pentru că prefera abonamentele lor ca sa nu depindă de asiguratori – nu e ok)

* Oricine poate alege ca banii plătiți pentru asigurarea de baza sa fie gestionați de o firma de asigurare privată. Casa nationala sa nu mai aibă monopol. Asta înseamnă ca asiguratorii privați pot impune standarde de cost și calitate la stat și la privat pentru decontare

* Doctorii câștiga din așa ceva – însă trebuie sa accepte o reducere a baronizării. Limite de 2 mandate pentru un rol de management. Și obligativitatea de a accepta in sistem pe cei cu studii medicale in UE, SUA etc.

Pe scurt – cam toată lumea câștiga dacă facem așa ceva. Bani mai multi la buget dar controlați strict de firme private. Stimulăm și servicii mai bune la stat, și investițiile in sistemul privat de sănătate.

Draga guvern și majoritate din parlament – aveți curaj? Aveți viziune? Hai cu planuri și schimbări de legislatie.”

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

12:24
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară