Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Marcel Ciolacu a fost testat pentru coronavirus.Analizele au ieșit în parametri normali

Bogdan Ionescu, 10 mai 2020, Ora 17:21

  • print
  • |
www-ziarulatak-ro-48038-1.jpg BREAKING NEWS

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a suferit o criză de lipotimie (stare de leșin), probabil din cauza căldurii și a căldurii din sală, dar și pe fondul activității intense din ultima perioadă, a transmis PSD.

Marcel Ciolacu a ieșit din spital. Acestuia i s-a făcut un test rapid pentru coronavirus, care a fost negativ. De asemenea, toate analizele sunt în parametri normali.

Spitalul Militar "Carol Davila" transmite într-un comunicat că testul PCR al președintelui social-democraților este în lucru.

"În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane și pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, domnul Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților, s-a prezentat, în cursul acestei zile la Unitatea Primire Urgență a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru un episod lipotimic.

Conform protocolului de diagnostic al unității noastre, s-au efectuat o serie de investigații clinice, paraclinice și de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum și cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialiști în medicină de urgență, ATI, neurologie și cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent - în observație etiologică, Hipocalcemie frustă.

Facem precizarea că, în conformitate cu procedurile unității noastre medicale, pacientului i s-a recoltat și testul COVID 19. Rezultatul testului rapid este negativ. Testul PCR este în lucru. Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică.

La acest moment, starea pacientului este una stabilă, cu evoluție favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigațiilor, tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare și a stresului, regim alimentar și hidratare corespunzătoare", arată comunicatul.

--------

Criza a fost posibil cauzată de căldura și lipsa de oxigen din sală, dar și pe fondul unei activități intense din ultima perioadă desfășurată atât la Parlament cât și la partid, potrivit PSD.

Marcel Ciolacu și-a revenit la scurt timp și a părăsit sediul PSD fără a avea nevoie de ajutor.

În acest moment se află într-un spital de stat pentru analize. Primele rezultate au ieșit bine, a comunicat Lucian Romașcanu.

Potrivit acestuia, Ciolacu nu are istoric medical și este o persoană robustă.

"Coronavirus nu este, probabil va fi testat, nu are niciun simptom pe această suferință", a adăugat Lucian Romașcanu, răspunzând unei întrebări.

Lui Marcel Ciolacu i s-a făcut rău în timpul conferinței de presă susținute duminică la prânz. 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:32
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară