Stanga
Dreapta

Exclusiv: Carmen Dan, întrebată dacă-l va vizita pe Dragnea: „Iau în calcul această posibilitate. Eu nu mă dezic”

Marian Vasile, 17 iunie 2019, Ora 09:00

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-46861-1.jpg Exclusiv

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seară, că se gândește să-l viziteze pe Liviu Dragnea în închisoare, menționând că ea nu se dezice de trecut, ca alți colegi de partid, și precizând că Liviu Dragnea are „meritul extraordinar” de a fi ținut partidul unit, transmite Mediafax.

„Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și, evident, avocatul. Bineînțeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita -n.r.). Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de ceea ce a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual. Lucrurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare în acaestă perioadă în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă”, a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Ministrul a precizat că nu se aștepta la decizia de condamnare în ceea ce-l privește pe fostul lider PSD. „Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost. Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc. Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare să-și regăsească echilibrul. Eu nu mă așteptam. Nu sunt un politician foarte vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa și de a găsi echilibrul de a traversa crize”, a completat Carmen Dan.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Carmen Dan nu va candida pentru un nou mandat de vicepreședinte al PSD

Pe de altă parte, ministrul Carmen Dan a declarat că nu va mai candida pentru o funcție de vicepreședinte al Partidului Social Democrat, precizând că dacă Viorica Dăncilă va candida pentru președinția formațiunii, o va susține.

„Nu vizez nicio funcție. Sunt vicepreședinte al partidului, dacă se va lua decizia să se facă alegeri și pentru vicepreședinți, nu voi candida pentru un alt mandat. Vom vedea . Din ce s-a stabilit, cel puțin până în acest moemnt, se va pune pe masă mandatul de președinte, președinte executiv și secretar general”, a declarat Carmen Dan la Antena 3.

Întrebată dacă o va susține pe Viorica Dăncilă la conducerea formațiunii social democrate, ministrul a replicat: „Încă nu știu care sunt candidații. Dacă își va depune această candiatură, binențeles va avea susținerea totală”.

Social-democrații au decis, joi, în Comitetul Executiv să organizeze Congresul pentru alegerea președintelui, președintelui executiv și a secretarului general pe 29 iunie.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

03:31
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară