Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: SHOW-UL făcut de partidul AUR în Parlamentul României: „Vom sta sus la balcon!”

Gabriela M Bogdan, 21 septembrie 2021, Ora 12:08

  • print
  • |
show-ul-facut-de-partidul-aur-in-parlamentul-romaniei-vom-sta-sus-la-balcon-49364-1.jpg BREAKING NEWS

 

AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură, a informat, luni, senatorul partidului Sorin Lavric.

"Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz", a precizat Lavric, care este secretar al Senatului.

El a adăugat că senatorii AUR vor fi prezenţi în plen, însă nu vor vota, iar ulterior vor merge la Camera Deputaţilor pentru a protesta din nou.

"Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat", a spus Sorin Lavric.

Potrivit senatorului AUR, greva parlamentară va înceta când moţiunea de cenzură va fi dezbătută.

"Când va fi depusă vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia", a explicat senatorul AUR. 

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

21:18
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară