Stanga
Dreapta

Liberalii din București luptă pentru ciolan

Marian Vasile, 23 iulie 2021, Ora 14:00

  • print
  • |
liberalii-din-bucure-ti-lupta-pentru-ciolan-48840-1.jpg

 

 

Liberalii din Bucureşti se pregătesc să-şi aleagă, sâmbătă, conducerea, iar echipele candidaţilor s-au reunit pentru a stabili detaliile. Ciprian Ciucu, susţinut de Florin Cîţu, acuză echipa Violetei Alexandru de minciună şi anunţă că nu are oameni în comitetul de organizare. La rândul său, Violeta Alexandru, susţinută de Ludovic Orban, precizează că soluţia plecării de la discuţii nu este o opţiune. Este datoria mea de Preşedinte al PNL Bucureşti să veghez la corectitudinea exprimării votului, afirmă Violeta Alexandru.

”Aşa ceva nu credeam să trăiesc din partea colegilor mei, să îmi facă aşa ceva oamenii cu care în ultimii doi ani m-am însoţit, proprii mei colegi, chiar Violeta.  Astăzi ne-am întâlnit ca între oameni civilizaţi să discutăm şi să convenim cum organizăm alegerile de sâmbătă. Am fost efectiv urât surprins ca, în timp ce discutam, înainte sa fi convenit toate detaliile, deşi discuţia nu se finalizase, să primesc telefoane de la presă pentru a răspunde la acuzaţiile cum că eu as vrea să controlez” voturile, deşi ni se făcuseră fel şi fel de propuneri aberante cum ar fi să se voteze în cabine de vot deschise fără să se respecte confidenţialitatea votului şi altele () Ei publicaseră, în timp ce discutam, un articol mincinos într-o publicaţie on-line în care au cont direct cu username şi parolă, (deci fără să treacă prin filtrul redacţiei) au trimis repede (tot în timpul discutiilor!!!) articolul (care reflecta clar discuţiile noastre, dar fals) la presă şi pe grupurile lor de whatsapp. Eu nu m-am mai întâlnit cu astfel de practici. Eu nu aşa fac politică. Ce fel de oameni sunt aceia care fac publice discuţiile private dar pe invers, a scris, joi seară, pe Facebook, Ciprian Ciucu.

Acesta a anunţat că echipa sa s-a retras de la discuţii.

”În faţa acestui gest urât ne-am retras din discuţii cu privire la organizare, pâna la momentul în care vom primi scuze pentru ceea ce s-a întâmplat. În acest moment echipa mea nu are oameni în comitetul de organizare, în comisia de numărare a voturilor şi nimic nu a fost agreeat, fiindu-ne impuse exclusiv regulile decise unilateral de către contracandidaţii noştri. Nu-i nimic, am câştigat şi alte alegeri în care adversarii au jucat murdar şi i-am învins la diferenţe pe care nu le credeau posibile. Pentru că Ultimele ştiri adăugate...

EDITORIAL

ADEVĂRUL CARE SUPĂRĂ

ADEVĂRUL CARE SUPĂRĂ

Ceea ce s-a întâmplat în parlament cu ocazia citirii moțiunii nu mă surprinde. "Lupta se dă la baionetă", s-a mai întâmplat și în alte parlamente din țări cu ”civilizație politică” asemănătoare. Nu m-au surprins nici cuvintele auzite în plen, gen ”banditule”, ”mafiot ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

17:43
BREAKING NEWS:

La Colectiv a fost mână criminală! Nu putem admite mușamalizarea acestui asasinat! Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone victimă a acestui complot politic Acum poate fi legal? Dacă mor oameni in incendii, să moară dar nimeni sa nu răspundă