Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Italia prelungeşte starea de urgenţă până în ianuarie 2021

Laurentiu Ion, 11 octombrie 2020, Ora 19:04

  • print
  • |
italia-prelungeste-starea-de-urgenta-pana-in-ianuarie-2021-48270-1.jpg BREAKING NEWS

Italia prelungeşte starea de urgenţă până pe 31 ianuarie 2021. Parlamentul a aprobat miercuri solicitarea Guvernului ceea ce înseamnă că vor fi păstrate toate restricţiile în vigoare. De asemenea, parlamentarii italieni ar putea adopta noi măsuri anti-Covid.

Parlamentul italian a aprobat cu majoritate de voturi prelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021, aşa cum a solicitat premierul Giuseppe Conte. Cerinţa a fost aprobată cu 253 de voturi pentru şi cinci împotrivă. Opoziţia nu a votat.

Prelungirea stării de urgenţă înseamnă că toate restricţiile sanitare impuse de Italia până la momentul actual rămân în vigoare. În acelaşi timp, reconfirmă premierului puterea de a emana decrete fără alte dezbateri şi aprobări în Parlament. Tot în timpul stării de urgenţă, Guvernul poate continua programele de subvenţionare a activităţilor comerciale afectate de pandemie atât din bugetul naţional cât şi din finanţările europene.

În paralel, Italia se pregăteşte să impună noi măsuri anti-Covid. Pentru că ţara înregistrează o creştere zilnică a cazurilor de coronavirus, noile restricţii se vor concentra pe comportamentul individual. Purtarea măştii pe stradă va fi obligatorie în toată Italia. Nerespectarea restricţiilor va fi pedepsită cu amenzi de la 400 până 1.000 de euro, iar telemunca este şi va fi încurajată dar acolo unde nu este posibilă, protocoalele de siguranţă sanitară trebuie respectate cu rigiditate.

Cinematografele, teatrele şi sălile de concert vor rămâne deschise dar nu vor găzdui mai mult de 200 de persoane în interior şi 1.000 în exterior.

În ceea ce priveşte relaţia Italiei cu vecinii, persoanele care sosesc din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Croaţia, Malta, Grecia, Spania şi din mai multe regiuni ale Franţei sunt obligate să efectueze un test molecular.

Italienii urmează să se decidă şi situaţia românilor. În prezent, persoanele care sosesc din România sunt obligate să efectueze o carantină de 14 zile la domiciliu. Aprobarea noului decret s-ar putea amâna pe săptămâna viitoare pentru că opt parlamentari sunt in izolare, fiind testaţi pozitiv la coronavirus

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

11:03
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară