Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Gabriela Firea acuză PNL-ul pentru creșterea galopantă a facturilor la energie: „Liberalizarea haotică a pieței de energie a condus la situația actuală. Vinovații să plătească”

Gabriela M Bogdan, 17 ianuarie 2022, Ora 11:56

  • print
  • |
gabriela-firea-acuza-pnl-ul-pentru-cre-terea-galopanta-a-facturilor-la-energie-liberalizarea-haotica-a-pietei-de-energie-a-condus-la-situatia-actuala-vinovatii-sa-plateasca-49998-1.jpg BREAKING NEWS

 

Prim-vicepreședinte al PSD și ministru al Familiei, Gabriela Firea, acuză fostele guverne conduse PNL pentru faptul că facturile la energie au explodat. Firea susține că liberalizarea haotică a pieței de energie a condus la situația actuală, iar PSD a preluat rolul pompierului de serviciu și va implementa soluții pentru a diminua impactul acestor creșteri.

 

”#StopFacturilorUriase

Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor care să completeze măsurile anunțate de guvern, astfel încât scumpirea energiei să fie suportabilă pentru populație și economie. Acestea vor fi prezentate și discutate în Coaliție, pentru ca apoi să poată fi preluate și aplicate. Ideea esențială este ca oamenii și companiile să primească un sprijin real și consistent acum, când au cea mai mare nevoie de el.

Criza extraordinară care se profilează reclamă atitudini și soluții extraordinare, pe care nu ezităm să le luăm.

Bulgărele facturilor mari ale energie nu trebuie lăsat să se transforme într-o avalanșă care să măture tot!

PSD respinge categoric demagogiile și acuzațiile stupide că ar fi populism demersurile pe care le face pentru a stinge incendiul scumpirilor care amenință să pârjolească tot.

Nu este niciun populism să faci tot ce se poate ca oamenii să-și poată duce viața normal, chiar și după ce-și achită factura la curent sau gaz, și să nu rămână în frig și întuneric.

Nu este deloc populism să te preocupe ca zeci de mii de IMM-uri și companii cu mii de angajați să NU fie aruncate-n faliment de prețurile uriașe ale electricității sau gazelor.

Nu este pic de populism în eforturile ca școlile, spitalele, instituțiile statului să continue să aibă electricitate și gaze, să funcționeze normal, să rămână capabile să-și achite facturile la utilități.

PSD ia în calcul toate opțiunile posibile, de la revenirea temporară la prețuri reglementate până la reducerea TVA, eliminarea unor costuri suplimentare în factura de energie, plafonare, compensare, vouchere, tarife sociale, scheme de sprijin pentru companii.

Măsurile anunțate de guvern - reducerea TVA la 5% pentru energia electrică furnizată consumatorilor casnici, cu un consum lunar de până-n 300 de kwh și compensarea certificatului verde și a cogenerării reprezintă un pas necesar, dar prea mic, față de gravitatea situației.

Aplicarea trebuie să fie mai rapidă, de la 1 februarie, și trebuie eliminate procedurile birocratice absurde, de tipul verificării tuturor facturilor.

Trebuie NEAPĂRAT introduse sancțiuni severe pentru furnizorii care refuză să aplice legea plafonării și compensării!

Este imperios ca măsurile de susținere dar și de eliminare a birocrației inutile să se extindă și asupra IMM-urilor și companiilor: acum, de exemplu, e necesară completarea unei cereri, iar firmele care stau cu chirie (mall-uri, ateliere, depozite, hale de producție etc) nu pot beneficia de plafonare/compensare.

Ideea esențială pentru care insistăm este ca aplicarea măsurilor sa fie simplă, rapidă, eficientă, fără birocrație stupidă, iar efectele să se vadă rapid, povara facturilor majorate să devină suportabilă.

Pe de altă parte, atragem atenția că România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie din cauze liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele trecute.

Dacă ar fi rămas în vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD, nu s-ar fi ajuns la actuala situație limită.

#OameniiPePrimulLoc

#VinovatiiSaPlateasca”, scrie Gabriela Firea.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

16:39
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară