Stanga
Dreapta

Abia fondată, o firmă din grupul lui Nelu Iordache a primit contract de la primăria lui Negoiță

Gabriela M Bogdan, 19 iulie 2021, Ora 12:23

  • print
  • |
abia-fondata-o-firma-din-grupul-lui-nelu-iordache-a-primit-contract-de-la-primaria-lui-negoita-48772-1.jpg

 

 Compania publică SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL a semnat un contract cu societatea Bucharest Zero Waste Energy SRL, care îl are ca acționar și administrator pe Dorel Stoica, administrator al mai multor companii din grupul Romstrade, deținut de afaceristul Nelu Iordache.

Vreme de 6 luni din 2021, societatea SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL nu a raportat public trei contracte. Restul înțelegerilor erau postate pe site-ul companiei publice. Unul dintre contractele absente era cel de servicii de sortare a deșeurilor menajere.

 Contractul a apărut între timp pe site, după mai multe sesizări ale locuitorilor. E încheiat între SD3 și Bucharest Zero Waste Energy SRL. Înțelegerea presupune sortarea gunoaielor chiar în stația pe care Primăria Sectorului 3 a plătit aproximativ 11 milioane de euro și a fost utilată cu echipaje „de ultimă generație”, conform societății.

 Contractul între SD3 și Bucharest Zero Waste Energy SRL s-a încheiat pe 29 ianuarie 2021. Costul: 270 de lei pe fiecare tonă de deșeuri municipale reciclate de companie în locația primăriei.

Vin cu ciur și excavator

 Pe prima pagină a documentului se arată că prestatorul, care avea doar 4 luni vechime la momentul semnării contractului, „se oferă să presteze servicii de sortare și tratare a deșeurilor municipale și asimilate și de recuperare a materialelor reciclabile”.

Locația este stipulată clar: pe strada Lunca Vișagului. Este hala care a atras protestele comunității din comuna ilfoveană Cățelu, din cauza mirosului.

Firma contractată de societatea Primăriei Sectorului 3 se obligă prin contract să aducă patru utilaje în plus față de cele deja existente la stația de sortare:

·       Excavator KOMATSU pc240

·       Încărcător pe roți Volvo

·       Ciur mobil Doppstadt SM518,2

·       Ciur Doppstadt 718,2

„Problema, dublarea activității”

„Problema e reprezentată de dublarea acestei activități la aceeași locație. Stația de sortare a fost prezentată ca una cu echipamente de cea mai bună calitate și oameni pregătiți și, brusc, apare o altă firmă care aduce un excavator, două ciururi și ia 270 de lei pe tonă.

Asta în condițiile în care există un ciur Pronar care apare și în videoclipurile Primăriei”, spun oameni din Primăria Sectorului 3.

Doar în ultimele trei luni (aprilie, mai, iunie), în stația de sortare Cățelu au intrat 33.000 de tone de deșeuri municipale amestecate, conform unor tabele consultate de Libertatea. Media e de 11.000 de tone pe lună, adică în jur de 360 de tone pe zi. 

 Conducerea societății publice susține că noul contract e numai o măsură de rezervă, dacă nu vor face față. Doar o soluție de back-up, spune Salubritate și Deszăpezire Președintele Consiliului de Administrație al companiei de salubrizare, Mihai Nițu, susține că nu e o suprapunere a activității. 

 „Noi am semnat cu acea firmă în cazul în care ni se întrerupe activitatea, dacă stația este în mentenanță sau dacă este suspendată autorizația, așa cum s-a mai întâmplat”, a declarat Mihai Nițu.

ANPM: autorizație de mediu dată peste mai bine de trei luni

Potrivit unui document publicat pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), firma Bucharest Zero Waste Energy SRL și-a luat autorizația de mediu pentru mai multe activități, inclusiv pentru „recuperarea materialelor reciclabile”, abia pe 2 aprilie 2021, după semnarea în ianuarie a contractului.

 Același administrator cu firmele lui Nelu Iordache

Firma Bucharest Zero Waste Energy SRL e fondată în septembrie 2020. Cifrele declarate pe anul trecut sunt inexistente. Zero angajați, pierderi de 1.000 de lei, obiect de activitate Ministerul de Finanțe/ONRC „producția de curent electric”.

Compania are punct de lucru la Oltenița și un acționar (50%) din Ulmeni, localitate celebră din Călărași pentru groapa de gunoi deținută de alte firme care au contracte cu SD3 Salubritate și Deszăpezire S3.

 Numele acționarului din Ulmeni e Gheorghe Berdan. Celălalt acționar, cu 50%, e Dorel Stoica. Și, în același timp, administrator. El apare și în contractul cu SD3. 

 „Un apropiat al lui Nelu Iordache, omul e administrator prin firmele afaceristului”, explică oamenii din Primăria Sectorului 3. 

Stoica e administrator la următoarele firme în care apar Romstrade sau Nelu Iordache: 

·       ROM Proiect PNDI (95% din acțiuni sunt deținute de Romstrade, grupul lui Iordache)

·       RST PARK & SHOP CENTER SRL (100% din acțiuni sunt deținute de Romstrade)

·       ROMSTRADE PASAJ INFRASTRUCTURA CDG SRL (95% din acțiuni sunt deținute de Romstrade, 5% chiar de Nelu Iordache)

Condamnat în primă instanță la 12 ani și 6 luni de închisoare

Nelu Iordache, 54 de ani, a devenit cunoscut după ce firma sa a câștigat nenumărate contracte de reabilitare a drumurilor din România. Acum el are multiple procese. În martie 2021, Tribunalul București l-a condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune și delapidarea companiei Blue Air cu două milioane de euro. Decizia nu este definitivă.

  Cu un an în urmă, în ianuarie 2020, același afacerist fusese achitat definitiv în alt dosar, Transalpina.

 Nelu Iordache este trimis în judecată în alte 3 dosare aflate în diverse stadii pe rolul instanţelor.

 Ziarul Financiar informa că afacerile lui Iordache au înflorit în 2007, când cifra de afaceri a constructorului de drumuri Romstrade a ajuns la 200 de milioane de euro de la 18,5 milioane de euro cu un an în urmă.

Încercarea redacției de a contacta Bucharest Zero Waste Energy pentru comentarii despre contract nu a avut succes.

Depozitul de sare ajuns stație de sortare

 Povestea stației de sortare a deșeurilor de lângă Cățelu își are originea în mai 2019. Când a început să fie ridicată la limita dintre București și localitatea ilfoveană, sub explicația inițială că va fi folosită ca depozit de sare.

Dar la locație au apărut utilajele de sortare și au început să fie aduse și depozitate gunoaie, spre nemulțumirea locuitorilor care stăteau în preajmă. Aceștia au protestat îndelung, ba, în 2021, au și blocat intrarea camioanelor în stație. 

 

 După 6 amenzi de peste 70.000 euro, în februarie, Garda de Mediu a sesizat și procurorii.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

17:19
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară