Stanga
Dreapta

Tânăra de 19 ani ucisă, depusese plângere împotriva fostului său iubit cu 3 zile înainte

Gabriela M Bogdan, 16 iulie 2021, Ora 11:22

  • print
  • |
tanara-de-19-ani-ucisa-depusese-plangere-impotriva-fostului-sau-iubit-cu-3-zile-inainte-48758-1.jpg

O tânără de 19 ani a murit înjunghiată de fostul ei iubit, la Baia de Fier, în Gorj, la doar trei zile după ce depusese împotriva bărbatului o plângere la Poliție, pe care n-a luat-o nimeni în seamă.

Mai mult, Narcis Daju, jurnalist gorjean, susține, într-o postare pe Facebook, faptul că în noaptea crimei, pe 14 iulie, au fost mai multe apeluri la 112 prin care fata anunța că e urmărită în trafic. Ulterior, după ce Ionela a fost înjunghiată, au urmat alte apeluri la 112, care anunțau crima.

 Ionela Martin depusese mai multe plângeri împotriva fostului ei iubit, Raymond Căldăraru, ultima dintre ele cu trei zile înainte ca acesta să o ucidă. Niciuna nu a fost luată în considerare, iar mama fetei a declarat  că polițiștii i-au transmis că n-au ce să-i facă bărbatului, dacă nu e prins în flagrant delict.

 „Am depus plângere, am spus că este urmărită, ameninţată, ameninţată chiar cu moartea. Nu se poate decât dacă-l prinde-n fapt, asta ni s-a spus”, a declarat Simona Martin, mama fetei moarte. Care a mai povestit că în urmă cu o săptămână schimbase numărul de telefon al fetei, ca să nu mai fie sunată de fostul iubit. Ionela Martin avea 19 ani.

Procurorii gorjeni au refăcut filmul crimei și au transmis exact momentele-cheie ale unei tragedii anunțate.

Înainte ca Ionela să fie efectiv măcelărită, au fost mai multe apeluri la 112.

 „Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele: procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă a suspectului R.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor.

Cu privire la acesta s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, reţinându-se că în noaptea de 14/15.07.2021, în jurul orelor 0.00, fiind animat de sentimente de gelozie cu privire la împrejurarea că victima I.M., de sex feminin, în vârstă de 19 ani, cu care avusese în trecut o relaţie amoroasă, s-a întâlnit cu o altă persoană de sex masculin, a procedat la urmărirea, cu autoturismul marca BMW, pe raza localităţilor Polovragi şi Baia de Fier, a autoturismului marca BMW în care se aflau victima şi un martor, încercând să determine oprirea acestuia în trafic prin manevre de depăşire, semnale acustice şi luminoase.

Ucigașul Ionelei avea sânge pe haine când a fost dus la audieri. După oprirea acestui autoturism pe raza satului Cernădie, comuna Baia de Fier, suspectul a coborât din autoturism, s-a înarmat cu un briceag, pe care l-a scos din portiera autoturismului său, situată în dreptul scaunului şoferului, s-a îndreptat spre autoturismul în care se afla victima. Aceasta din urmă a fugit către autoturismul unui alt martor, încercând să-şi asigure scăparea prin intrarea în acel autoturism, însă nu a reuşit întrucât suspectul a doborât-o la pământ, s-a poziţionat deasupra acesteia şi a ridicat braţul înarmat cu briceagul şi a aplicat cu intensitate mai multe lovituri victimei în zone vitale, care au condus ulterior la decesul acesteia”.

Imediat după aplicarea loviturilor, dar înainte de a interveni decesul victimei, suspectul a transportat-o pe aceasta în interiorul autoturismului său, lipsind-o în mod ilegal de libertate, după care a demarat cu viteză şi a transportat-o până în municipiul Târgu-Jiu, pe strada România Muncitoare, la locuinţa unei alte persoane, se arată în comunicatul Parchetului.

Prin apelul la numărul de urgenţă 112, efectuat la data de 15.07.2021 orele 00:23 o persoană (martor) a sesizat faptul că, în comuna Baia de Fier, sat Cernădia, jud. Gorj , are loc un conflict, precizând faptul că un bărbat a coborât dintr-un autoturism marca BMW de culoare gri, fiind înarmat cu un cuţit şi se îndreaptă ameninţător spre o femeie. Ulterior, la orele 00:26, aceeaşi persoană a revenit cu un alt apel la numărul de urgenţă 112, precizând faptul că respectiva femeia fusese înjunghiată.

Prin apelul efectuat la aceeaşi dată, orele 00:30, la numărul de urgenţă 112, altă persoană a sesizat aceleaşi aspecte, menţionând că a încercat să urmărească autoturismul agresorului înarmat.

 

Urmare a apelurilor la numărul de urgenţă 112, un echipaj de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj – Poliţia Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Ordine Publică, a intervenit la locuinţa respectivă, din municipiul Târgu Jiu, victima fiind găsită în interiorul autoturismului parcat în curtea locuinţei, pe bancheta din spate.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

06:33
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară