Stanga
Dreapta

Noi beneficii pentru procurori și judecători. Ratele la casă ar urma să fie suportate de toți românii

Gabriela M Bogdan, 21 septembrie 2022, Ora 11:30

  • print
  • |
noi-beneficii-pentru-procurori-i-judecatori-ratele-la-casa-ar-urma-sa-fie-suportate-de-toti-romanii-51076-1.jpg

 Fiecare dintre noi ar putea plăti ratele pentru casele magistraților și grefierilor. Asta prevede un proiect de lege aprobat ieri în comisia juridică a Senatului. Unul dintre motivele acestei decizii este că polițiștii și militarii beneficiază de o astfel de măsură.

Parlamentul pregătește noi beneficii pentru procurori și judecători. Potrivit unui proiect inițiat de aleși PNL, cei care sunt detașați în țară ar putea primi, mai nou, bani pentru a-și acoperi ratele la casă, în loc de clasica chirie lunară. De aceeași măsură ar putea să beneficieze și grefierii.

Mihaela Moagher, senatoare PSD: Nu are impact bugetar și doar se pot folosi acei bani care oricum le sunt cuveniți pentru detașări și în alt scop, pentru a achita ratele.

 Au existat și contestatari, în contextul în care magistrații au deja pensii și salarii cu mult peste media majorității românilor. Spre exemplu, salariul unui judecător de rang înalt poate ajunge până la 26.000 de lei brut, iar un grefier primește până la 10.000 de lei brut. Nici pensiile nu sunt prea mici, ajungând, în medie, la peste 20.000 de lei pentru un magistrat.

Inițiatorii spun că prin acest proiect ne fac un favor chiar, nicidecum un deserviciu. Ratele pentru casă se plătesc o perioadă limitată, în timp ce chiriile se decontează chiar și după ce magistrații ies la pensie. Sumele oferite pleacă de la 100 de euro și ajung până la 600 de euro în Capitală. Acestea ar putea acoperi fără probleme și ratele unui credit ipotecar.

Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator PNL: Este important ca magistratul să se gândească la activitățile pe care le are ca magistrat când judecă cazurile, și să nu aibă probleme cu chiria sau cu rata. Reprezintă un proces bun și pentru piața economică imobiliară a României.

Măsura ar urma să se aplice atât pentru magistrații și grefierii care au deja rate la bancă, dar și pentru cei care abia acum se gândesc să își cumpere o casă. Pentru asta, proiectul ar trebui să fie aprobat de plenul Senatului și de Camera Deputaților.


 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

13:56
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară