Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Curtea Supremă a Statelor Unite se pregăteşte să anuleze decizia care prevede dreptul la avort

Gabriela M Bogdan, 3 mai 2022, Ora 11:55

  • print
  • |
curtea-suprema-a-statelor-unite-se-pregateste-sa-anuleze-decizia-care-prevede-dreptul-la-avort-50595-1.jpg BREAKING NEWS

 

Curtea Supremă a Statelor Unite se pregăteşte să anuleze decizia istorică din 1973 prin care ea a recunoscut dreptul la avort.

Într-un articol care trimite o undă de şoc la Washington, publicaţia de ştiri americană susţine că a intrat în posesia unui draft al unei hotărâri majoritare redactat de judecătorul conservator Samuel Alito şi datat la 10 februarie.

Decizia Roe vs. Wade care, în urmă cu aproape jumătate de secol, a stabilit că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, a fost „complet lipsită de fundament de la început”, conform acestui text de 98 de pagini care ar putea face obiectul unor negocieri până la 30 iunie.

„Considerăm că decizia în cazul Roe vs. Wade trebuie anulată”, scrie Samuel Alito în document, intitulat „Avizul Curţii”.

„Avortul constituie o chestiune morală profundă”, afirmă Alito. „Constituţia nu le interzice cetăţenilor din fiecare stat să reglementeze sau să interzică avortul”, în opinia sa.

„Concluzia ineluctabilă este că dreptul la avort nu este profund înrădăcinat în istoria şi tradiţiile naţiunii”, a adăugat el. Potrivit judecătorului, acest drept „nu este protejat de nicio dispoziţie din Constituţie”.

Dacă această concluzie va fi reţinută de Înalta Curte a SUA, atunci Statele Unite ar reveni la situaţia care era în vigoare înainte de 1973, când fiecare stat era liber să interzică sau să autorizeze avorturile.

Date fiind fracturile geografice şi politice majore pe acest subiect, jumătate dintre state, în special din sudul şi centrul conservatoare şi religioase, ar urma să interzică rapid procedura pe teritoriul lor.

Avortul este încă legal

„Să fie clar: este un draft. Este scandalos, fără precedent, dar nu este final: avortul rămâne dreptul vostru şi este încă legal”, a scris pe twitter organizaţia Planned Parenthood, care gestionează numeroase clinici care practică avorturi.

Curtea Supremă a SUA a fost profund remaniată de fostul preşedinte republican Donald Trump care, în cinci ani, a adus trei magistraţi, întărind astfel majoritatea sa conservatoare (şase judecători din nouă).

Începând din septembrie 2021, această nouă componență a Curții Supreme le-a transmis mai multe semnale favorabile celor care se opun avortului.

Mai întâi, Curtea a refuzat să împiedice intrarea în vigoare a unei legi în Texas care limitează dreptul la avort la primele şase săptămâni de sarcină, comparativ cu două trimestre în cadrul legal actual.

La examinarea în decembrie a unei legi din Mississippi, care chestiona, de asemenea, perioada legală pentru avort, o majoritate a magistraţilor au lăsat de înţeles clar că ei sunt pregătiţi să modifice sau chiar să anuleze decizia Roe vs. Wade.

Documentul prezentat are legătură cu acest dosar. Publicarea sa constituie o scurgere rară de informaţii pentru Curtea Supremă, unde secretul deliberărilor nu a fost aproape niciodată încălcat.

„Sunt aproape sigur că nu a mai avut loc niciodată o astfel de scurgere de informaţii” la Curtea Supremă, a comentat pe twitter juristul Neal Katyal, care a pledat în mai multe rânduri în numele administraţiei lui Barack Obama în faţa înaltei instanţe a SUA. În opinia sa, există „mai multe semne” care lasă de înţeles că documentul este real.

Curtea Supremă a refuzat să răspundă unei solicitări a AFP de a face un comentariu legat de scurgerea de informații. 

O societate împărțită 

Fără a aştepta decizia oficială, aproximativ 200 de apărători ai dreptului la avort s-au adunat spontan luni seară în faţa templului de marmură albă care găzduieşte Curtea Supremă la Washington.

În apropiere, un mic grup de opozanţi ai avortului celebra la rândul său viitoarea anulare a deciziei Roe vs. Wade.

Divizată, clasa politică a reacţionat de asemenea puternic.

Mai mulţi aleşi democraţi au spus că el confirmă „urgenţa” de a introduce în lege dreptul la avort. „Trebuie să protejăm dreptul de a alege şi de a înscrie (decizia) Roe vs. Wade în lege”, a scris pe twitter senatoarea Amy Klobuchar.

O propunere în acest sens a fost adoptată de Camera Reprezentanţilor, însă ea s-a blocat în Senat din cauza opoziţiei feroce a republicanilor.

Aceştia din urmă au salutat, în schimb, intenţia de anulare a deciziei Roe vs. Wade. „Este cea mai bună şi cea mai importantă veste din viaţa noastră”, a comentat Marjorie Taylor Green, membră a Camerei Reprezentanţilor, în timp ce colegul său Josh Hawley a cerut Curţii să publice „imediat” hotărârea.

Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, împreună cu liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, ambii democrați, au emis o declarație comună în care spun că, dacă raportul este corect, „Curtea Supremă este gata să impună cea mai mare restricție de drepturi din ultimii 50 de ani”.

La rândul său, Uniunea Americană pentru Libertăți Civile a spus că, dacă va fi confirmată, decizia „ar priva jumătate din națiune de un drept fundamental, constituțional, de care se bucură de peste 50 de ani milioane de femei ”.

„Această decizie este un atac direct asupra demnității, drepturilor și vieții femeilor, ca să nu mai vorbim de decenii de lege stabilită”, a transmis și fostul secretar de stat american, Hillary Clinton. „Va ucide și va supune femeile, chiar dacă marea majoritate a americanilor cred că avortul ar trebui să fie legal. Ce rușine totală”, a adăugat fosta primă doamnă a Casei Albe.

Scurgerea de documente cauzează pagube imense uneia dintre cele mai respectate instituții din America și va fi supusă probabil unei investigații complete, care implică FBI, pentru a demasca sursa.

Cazul Roe vs. Wade a oferit femeilor din SUA un drept absolut la avort în primele trei luni de sarcină și drepturi limitate în al doilea trimestru.

În 1992, în cazul Planned Parenthood vs. Casey, instanța supremă a SUA a hotărât că statele americane nu puteau impune o „povară nejustificată” femeilor care solicită avort înainte ca un făt să supraviețuiască în afara uterului, la aproximativ 24 de săptămâni.

Au fost raportate aproximativ 630.000 de avorturi în SUA în 2019, conform Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA. Acest număr a reprezentat o scădere cu 18% față de nivelul din 2010.

Femeile cu vârsta medie de 20 de ani fac parte din categoria majoritară a femeilor care apelează la avort. În 2019, aproximativ 57% erau în această grupă de vârstă.

Persoanele de culoare din SUA au cea mai mică rată de a comite avorturi: 27 la 1.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:41
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară