Stanga
Dreapta

Dragoş Doroş, Tax Partner, KPMG în România: „Pentru reducerea evaziunii fiscale uriaşe din România, protocoalele de colaborare între ANAF, Poliţie, Procuratură şi alte instituţii ar trebui transformate în legi”

Laurentiu Ion, 25 iunie 2019, Ora 08:48

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-47006-1.jpg

Evaziunea fiscală este un fenomen în a cărui combatere trebuie să lucreze mai multe instituţii, nu doar Agenţia de Administrare Fiscale (ANAF); totodată, digitalizarea ANAF ar putea avea un rol important în această direcţie, a explicat Dragoş Doroş, Tax Partner KPMG în România în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Esenţial în business realizată de ZF în parteneriat cu KPMG.

„ANAF-ul nu este singurul element în combaterea evaziunii fiscale, aceasta este un fenomen care trebuie combătut de ANAF împreună cu Procuratura, cu Poliţia, ş.a. este un fenomen viu, care se întâmplă acum. Eu aş face legi care să spună clar cine are responsabilitatea evaziunii, ce rol are un procuror etc.”, a spus Dragoş Doroş.

El observă că în ţările în care nivelul evaziunii fiscale este redus, ANAF-ul colaborează, de pildă, cu procurorii care se ocupă de cazuri.

„În ţările care nu au evaziune fiscală există un ANAF foarte puternic, care are toate informaţiile despre tranzacţiile din ţara respectivă, cu o colaborare zilnică, dacă vreţi, cu procurorii care se ocupă de cazuri etc. Evaziunea fiscală are o mare problemă -  nu are documente, iar cei 5.000 – 6.000 de inspectori de la ANAF fac un control documentar. Pentru ei, activitatea este să se ducă pe teren şi să vadă ce documente ai - păi dacă ai făcut evaziune şi nu ai documente, este greu să obţii rezultate. Cei de la Antifraudă sunt mai mult orientaţi către tipul acesta de investigaţii, dar nu pot nici ei să facă acest lucru singuri”, argumentează specialistul KPMG.

În situaţia lipsei de informaţii, reprezentanţii Fiscului ajung deseori să vină în controale tot la companiile bune platnice. „Evident, vin la cei pentru care au date, despre cei care nu ştiu nimic, nu ştiu ce să facă.”

Dragoş Doroş a mai spus că până acum, evaziunea fiscală din România s-a rezolvat prin emiterea de legislaţie. „Aceasta îţi oferă instrumentul de luptă cu evaziunea, dar instrumentul este doar puşca, pentru a câştiga războiul, nu trebuie să ai puşcă, trebuie să faci ceva cu ea, să îţi învingi inamicul, este un fenomen care nu poate fi combătut decât pe teren.”

Un rol important în combaterea evaziunii îl are informatizarea ANAF, sesizează specialistul KPMG.

„Din perspectiva infrastructurii IT şi de gestionare a datelor pe care o are ANAF-ul, acesta se află foarte mult în urmă. Toate guvernele, orice orientare politică ar avea, recunosc faptul că ANAF-ul are nevoie de o organizare, restructurare şi de finanţare pentru ca administraţia fiscală să fie adusă în secolul 21”, observă Doroş.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

11:25
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară