Stanga
Dreapta

Exclusiv: Cum acţiona poliţistul din Sibiu, acuzat de viol

ziarulatak.ro, 24 august 2019, Ora 13:38

  • print
  • |
cum-actiona-politistul-din-sibiu-acuzat-de-viol-47491-1.jpg Exclusiv

Una dintre fetele agresate sexual de polițistul din Sibiu este de două ori campioană națională la box. Potrivit procurorilor, polițistul, în calitate de antrenor, a mers cu fetele la București și s-a cazat cu ele în cameră, unde a încercat să întrețină raporturi sexuale cu fata de 12 ani.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, polițistul, în calitate de instructor de box în cadrul unei asociaţii sportive, în timpul antrenamentelor le-ar fi atins pe fete, eleve ale sale, pe picioare, fese și sâni, fără consimţământul acestora.

Agentul de poliție este cercetat pentru tentativă de viol în cazul unei fete de 12 ani și pentru agresiune sexuală în cazul unei fete de 17 ani.

Procurori: A mers cu fata de 12 ani la București, pentru antrenamente la lotul naţional feminin de box

Potrivit procurorilor, în aprilie 2018, polițistul s-a deplasat cu fata de 12 ani la Bucureşti, pentru antrenamente la lotul naţional feminin de box, având în vedere că fata era de două ori campioană naţională la box şi dorea să facă sport de performanţă.

„Acolo s-a cazat în aceeaşi cameră cu minora, iar în timpul nopţii, a încercat prin exercitarea unor acte de constrângere fizică să întreţină raporturi sexuale cu persoana vătămată, în vârstă de doar 12 ani la acea dată, în timp ce victima se afla sub paza şi îngrijirea lui, în calitate de antrenor al acesteia”, se arată în comunicat.

Procurori: A profitat de poziția de încredere pe care o insuflase fetei de 17 ani

Potrivit documentului, în luna februarie 2019, antrenorul a fost la București și cu fata de 17 ani, unde aceasta urma să susţină o demonstraţie sportivă.

„Din nou s-a cazat în aceeaşi cameră cu minora, iar în timpul nopţii, a exercitat acte de natură sexuală asupra sa (altele decât cele prev. de art. 218 şi 220 C.pen.), constând în atingeri ale sânilor, feselor şi zonei intime, fără consimţământul persoanei vătămate (17 ani la data comiterii faptei), profitând de imposibilitate acesteia de a se apăra şi de a-şi manifesta liber voinţa datorită constrângerii morale, respectiv profitând de starea de vulnerabilitate în care se afla aceasta (minora fiind singură cu el, într-o altă localitate, departe de casă, sub paza, îngrijirea şi supravegherea acestui adult care se bucura de poziţia sa recunoscută de autoritate şi de încrederea pe care o insuflase minorei, ca de altfel şi celorlalte fete din grupa de box pe care o antrena)”, mai arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Polițistul a fost reținut miercuri pentru 24 ore, iar joi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.

„Judecătoria Sibiu a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dispunând luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu”, susțin procurorii sibieni.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu contestă decizia Tribunalului Sibiu care a dispus joi măsura arestului la domiciliu împotriva polițistului din Sibiu acuzat că ar fi agresat sexual mai multe minore pe care le antrena.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:49
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară