Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Locuitorii sectorului 1 şi nu numai vor afla pe loc dacă sunt sau nu infectaţi cu coronavirus. La propunerea edilului, Consiliul Local Sector 1 a aprobat achiziţionarea unui Computer Tomograf ultraperformant mobil

Bogdan Ionescu, 8 aprilie 2020, Ora 19:43

  • print
  • |
www-ziarulatak-ro-47994-1.jpg BREAKING NEWS

Unitatea mobilă CT poate face în jur de 1000 de teste pe zi

Locuitorii Sectorului 1 și nu numai vor putea afla pe loc dacă sunt sau nu infectați cu coronavirus. La propunerea Primarului Dan Tudorache, Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în ședința de astăzi, 08.04.2020, achiziționarea unui  computer tomograf mobil, cu un soft special, care permite depistarea rapidă a infectării cu COVID 19. Aparatul ultraperformant va fi achiziționat de Primăria Sectorului 1, prin Complexul Multifuncțional Caraiman.

Computerul tomograf va fi mobil, situat pe o platformă şi va fi utilizat pentru bucureşteni de specialiştii de la Institutul "Matei Balş", putând fi realizate cu acest aparat în jur de 1000 de teste pe zi cu rezultate rapide. Datorită imaginilor precise ale plămânului obținute cu acest CT, simptomele ușoare pot fi identificate în stadiul infectat timpuriu. Achiziționarea lui se face la recomandarea Institutului Matei Balș.

"În aceste momente grele, este nevoie de eforturile tuturor autorităților, fie ele locale sau centrale, pentru ca împreună să învingem acest inamic nevăzut care este coronavirusul. Prin intermediul acestui soft, care ajunge pentru prima oară în România în Sectorul 1, vom putea să testăm un număr important de bucureșteni, în jur de 1000 de teste pe zi. Astfel, împreună cu specialiștii de la Matei Balș, vom putea să-i depistăm rapid pe acei locuitorii ai Capitalei care sunt pozitivi și vom putea limita la maxim răspândirea coronavirusului în rândul bucureștenilor", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

În plus, Consiliul Local a aprobat dotarea Complexului Multifuncțional Caraiman cu un aparat mobil PCR și achiziționarea a 10.000 de testere pentru aparatura mobilă PCR. Aparatura mobilă PCR (polymerase chain reaction) este utilizată pentru diagnosticarea diferitelor infecţii. Aceasta analiză dă posibilitatea identificării agenţilor cauzatori ai bolilor infecţioase, prin identificarea materialului lor genetic (ADN sau ARN), în probele obţinute de la persoana supusă investigaţiei.

50 de noi ventilatoare medicale pentru spitalele aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1

Tot în ședința de astăzi Consiliul Local Sector 1 a aprobat dotarea spitalelor pe care le administrează cu:
- 8 ventilatoare medicale Secția ATI - Spitalul Clinic de Urgențe Pentru Copii "Grigore Alexandrescu";
- 20 ventilatoare medicale Secția ATI - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
- 20 ventilatoare medicale Secția ATI - Spitalul Clinic de Urgență "Elias";
- 2 ventilatoare medicale Secția ATI - Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice;
- 30 monitoare funcții vitale - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
- 30 de injectomate - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
-  30 de infuziomate - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
- 20 lampi dezinfecție UV - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
- 10 nebulizatoare - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
-  aparat pentru dezinfecție UV - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;
- 10 paturi pentru ATI - Spitalul Clinic de Urgență "Elias";
- stație centrală + 10 monitoare funcții vitale - Spitalul Clinic de Urgență "Elias";
- ansamblu 4 injectomate + infuziomat grupate în sistem LINK - Spitalul Clinic de Urgență "Elias";
- aparat de testare Real Time PCR - Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

09:27
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară