Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Mega-parc cu teatru și skate-park în locul unui teren viran din sectorul 4

Claudiu Constantin, 10 mai 2021, Ora 14:13

  • print
  • |
mega-parc-cu-teatru-i-skate-park-in-locul-unui-teren-viran-din-sectorul-4-48561-1.jpeg BREAKING NEWS

Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță , vrea să construiască parcul „Tudor Arghezi” în sudul Bucureștiului, ținând cont că poetul a trăit și creat în această zonă a Capitalei. Proiectul futurist, cu o valoare de 37 milioane de lei, va include un centru multicultural, o parcare supraetajată și skate-park. Sub jumătate din zona care va fi amenajată va reprezenta spații verzi.

Noul parc va fi amenajat la intersecția bulevardului Metalurgiei cu strada Drumul Dealul Bisericii (în zona Jumbo și Metro Berceni) și va purta numele lui Tudor Arghezi, o personalitate a literaturii române, care are o legătură strânsă cu Municipiul București, dat fiind faptul că marele scriitor a trăit și a creat în Sectorul 4, pe strada Mărțișor. „Denumirea a fost aleasă în urma consultării opiniei cetățenilor sectorului 4, în semn de omagiu adus marii personalități”, potrivit unui anunț al primăriei de sector.

Cum arată în prezent terenul pe care va fi construit parcul Tudor Arghezi:

 

27.627 mp va fi suprafața totală a noului parc, din care „peste 10.000 mp”, adică spațiul verde va reprezenta mai puțin de jumătate din parc.

Proiectul prevede crearea mai multor tipuri majore de zone tematice. Unele, destinate circulației pietonale, incluzând pavilioane și chioșcuri, iar altele, destinate sportului și jocurilor în aer liber. Tot aici va fi amenajat un skate-park de 1.000 de metri pătrați.

„În cadrul aceluiași proiect, va fi construit și un un Centru Multicultural (Teatru) și o parcare supraetajată de P+1 plus terasă. Cu o suprafață desfășurată de 2.500 mp și cu un design futurist, noul teatru va avea o sală mare de spectacole, de aproximativ 180 de locuri, două săli pentru diferite activități artistice, de aproximativ 50 de locuri fiecare, o sală pentru conferințe, integrată într-un centru de afaceri, precum și o zonă de relaxare și socializare, toate dispuse pe trei niveluri, parter și două etaje”, arată anunțul primăriei.

Potrivit instituției, în prezent, terenul este unul viran, „focar de infecție”. Licitația publică pentru realizarea obiectivului a fost inițiată ieri, 23 martie 2021, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), așa că operatorii economici pot deja să studieze documentația și să se înscrie în concurs.

Valoarea acestei noi investiții este de aproximativ 37 milioane de lei, termenul limită până la care agenții economici vor putea să se înscrie la licitația publică fiind de 25 mai 2021.

„În acest moment, sute de tinere familii, cele mai multe având copii, locuiesc în ansamblurile rezidențiale construite în ultima perioadă în zona Metalurgiei și au nevoie stringentă de o oază de verdeață, de un loc de joacă, în care cei mici să poată să facă mișcare, iar adulții să se relaxeze. Pentru aceasta, Primăria Sectorului 4 construiește aici un parc ultra-modern, cu zone de agrement și de promenadă, în locul unui teren viran, devenit în timp, depozit de gunoaie, care a fost expropriat. Odată cu amenajarea teatrului, locuitorii sectorului 4 vor putea viziona spectacole, concerte și vor putea participa la diverse evenimente culturale, precum expoziții de pictură, de fotografie, lansări de carte etc. Totodată, sălile de spectacol vor putea fi puse la dispoziția grădinițelor, școlilor și liceelor din sector, care vor dori să organizeze aici diverse activități artistice, vernisaje, spectacole pentru copii și tineri”, arată primăria de sector.

Parcul Tudor Arghezi, Sector 4, București Sursa foto: Randări, Primăria Sector 4

Potrivit instituției, proiectul se înscrie în seria de investiții publice menite să faciliteze implementarea conceptelor de Green-Deal și noul Bauhaus European.

Primăria afirmă că, pe termen lung, zona va funcționa ca un pol de revitalizare urbană, cu o imagine arhitecturală nouă, care va oferi atractivitate pentru utilizatori, dar și pentru investitori, fapt ce va conduce la creșterea valorii economice a zonei și la reactivarea ei în cadrul comunității locale.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

15:17
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară