Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Directoarea Penitenciarului Jilava Antoanela Cristina Teoroc, interzice ilegal accesul în Fort. Stupină de familie în perimetrul istoric al Fortului 13!

Claudiu Constantin, 21 noiembrie 2021, Ora 20:12

  • print
  • |
directoarea-penitenciarului-jilava-antoanela-cristina-teoroc-interzice-ilegal-accesul-in-fort-stupina-de-familie-in-perimetrul-istoric-al-fortului-13-49727-1.png BREAKING NEWS

 

 Fortul 13 Jilava ar fi trebuit să reprezinte, încă de la începutul anilor ꞌ90, un epicentru al oricărei infrastructuri a memoriei, un amplu spațiu muzeal și memorialistic dedicat victimelor represiunii roșii, care să acopere atât clădirile istorice cât și Valea Piersicilor, unde se află zidul execuțiilor.

Nu   s-a întâmplat, dar, de-a lungul ultimilor 32 de ani, Fortul 13 Jilava s-a degradat constant, în deplina ignoranță a tuturor puterilor politice. Principalul vinovat este actuala directoare a penitenciarului Jilava: Antoanela Cristina Teoroc care a transformat Fortul in afacere de familie

 

Cine este de fapt acest personaj Antoanela Cristina Teoroc,

Antoanela Cristina Teoroc este  soția lui Ștefan Teoroc, fost șef de secție la Jilava și lider al Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), ambii fiind remunerați cu salarii fabuloase.

Din momentul în care Ștefan Teoroc a devenit liderul SNLP, cariera soției Antoanela Cristina a explodat la propriu. Inițial venită la penitenciarul Jilava ca angajată civilă, în funcția de bibliotecară, sus-numita a fost cât pe ce să fie dată afară din instituție, în 2004-2005, când directorul de atunci, colonelul Lupu, a încercat să o concedieze, ea scăpând prin diverse tertipuri clasice , printre care și un îndelungat concediu medical. Ulterior, Antoanela Cristina Teoroc a devenit comisar-șef de poliție penitenciară și director adjunct al Departamentului Educație psiho-socială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În urma pensionării fostului director al penitenciarului Jilava, Cristian Velicea, în ianuarie 2021, în funcția supremă a fost promovată doamna Teoroc, soția liderului sindical, deși așa ceva naște întrebări legitime privind un conflict de interese.

 Motivul în virtutea căruia sus-numita a fost numita director   este ca sotul acesteia Ștefan Teoroc, sa ofere  liniște Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), adică sa aiba  grijă să nu se organizeze greve și proteste publice. Numirea soției a fost acceptată fără probleme atât de Dan Halchin, directorul general al ANP, cât și de Stelian Ion, ministrul Justiției de la acea dată.  

După instalarea în funcție, Antoanela Cristina Teoroc a interzis total intrarea atât în Fortul 13 Jilava cât și în perimetrele istorice aferente, printre care ne referim și la Valea Piersicilor. Inițial a invocat decretarea stării de urgență și restricțiile pandemice, deși vizitele ar fi avut loc în grupuri de câțiva oameni, în spații pustii sau în aer liber (Valea Piersicilor) și cu respectarea tuturor normelor de protecție indicate de autorități, la fel cum s-a întâmplat și se întâmplă în alte spații similare: muzee, memoriale etc.

La scurt timp, chiar la începutul lunii iulie, Antoanela Cristina Teoroc și-a justificat interdicția invocând inundațiile care afectează Fortul 13 și degradarea clădirilor aferente. Pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost postat următorul anunț cu multe semne de exclamație: 

”În atenția persoanelor interesate de vizitarea Fortului 13 Jilava!!!!

Stimați vizitatori,

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din ultimele luni, care au contribuit la degradarea căilor de acces și a anumitor porțiuni ale incintei, Fortul 13 Jilava nu mai poate fi vizitat.

Conducerea penitenciarului nu își poate asuma răspunderea pentru eventuale incidente sau accidente cauzate de condițiile improprii de vizitare.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”

În primul rând, Fortul 13 Jilava este monument istoric de patrimoniu național clasa A și se află sub auspiciile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, lege ce presupune sancțiuni drastice pentru cei care îi nesocotesc prevederile. În al doilea rând, faptul că părți din Jilava istorică au fost și sunt încă inundate, zone întregi riscând să se prăbușească nu arată altceva decât marea incompetență a Antoanelei Cristina Teoroc, care, din postura de directoare a penitenciarului Jilava, în grija și responsabilitatea căruia se află Fortul 13, e obligată de lege să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și conservarea clădirilor aflate în pericol. 

Mai mult, deși a interzis vizitarea Fortului pe motiv de inundații, directoarea nu a făcut absolut nimic pentru a remedia Situația.,sistemul de pompare a apei este defect, nimeni nu a încercat să găsească o soluție iar Antoanela Cristina Teoroc nici măcar nu a avut inițiativa achiziționării unei pompe noi. Asta deși, subliniem, Legea 422 o obligă în mod explicit să întreprindă astfel de acțiuni. Având în vedere toate acestea, e evident că directoarea penitenciarului Jilava este direct răspunzătoare pentru actuala stare de lucruri. 

Antoanela Cristina Teoroc nu s-a îngrijit să conserve nici perimetrele istorice din exterior, pretutindeni domnind boscheții și mărăcinișurile, rădăcini care afectează zidurile și așa umede și pe cale de prăbușire. Acesta a fost motivul pentru care nimeni nu a mai primit permisiunea de a vizita Valea Piersicilor – interdicția a venit la începutul lui iulie, motiv pentru care sacrificiul partizanilor din gruparea condusă de Toma Arnăuțoiu (executați și îngropați în zonă) nu a mai putut fi comemorat la fața locului. 

Conștientă că poate fi trasă la răspundere, în condițiile legii, Antoanela Cristina Teoroc a emis, recent, un nou anunț privitor la Fortul 13 – de data aceasta se susține că poate fi vizitat în diverse condiții, însă, în realitate, e vorba pur și simplu de o mimare a legalității. Niciunul dintre cei care au solicitat o vizită nu au primit acordul, respectivii .Chiar și domnului Octav Bjoza – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – i s-a transmis că ”n-ar fi oportun” să viziteze Fortul 13. Antoanela Cristina Teoroc a refuzat categoric și solicitările unor foști deținuți politic care își doreau să vadă pentru ultima oară spațiile în care au suferit și au rezistat, aceștia murind în decursul ultimului an. 

 Afacere dulce pentru familia Teoroc intretinuta cu detinuti

Deși nu face absolut nimic pentru salvarea Fortului 13, în pofida cadrului legal care o obligă, aceeași Antoanela Cristina Teoroc ajută la sporirea degradării – mai exact, închipuiți-vă că a găsit de cuviință să instaleze o prisacă de familie (5-6 stupi) în perimetrul istoric, chiar lângă fostele baterii de trageri. La doar câțiva metri de stupi se găsește ”Cornul caprei” – așa era numită de politici zona de izolare din imediata proximitate a turelei mari, spațiu criminal unde au pătimit bătăi, frig și umilințe de neimaginat în zilele noastre.  

Activitatea e mascată prin înființarea unui așa-zis program educativ de muncă în apicultură destinat deținuților, aceștia ocupându-se de stupi în timp ce mierea rezultată ajunge,  pe masa familiei Teoroc sau la vanzare .

Adăpostul ilegal  de caini sponsorizata de familile detinutilor

Tot în perimetrul istoric al Jilavei funcționează și un adăpost ilegal de câini. Hrana e asigurată de familiile deținuților și prin intermediul unor sponsorizări la limita legii. În actele închisorii, adăpostul figurează drept ”câini de pază”, dar, potrivit informațiilor noastre, câinii de pază, care erau câini lupi folosiți la paza diverselor zone, nu mai există de ani și ani de zile. Săptămânal, mâncarea e ridicată în contul ”câinilor de pază”, ceea ce poate înseamna o formă de evaziune fiscală, totul fiind mascat sub titulatura unui program socio-educativ de terapie pentru deținuți. 

Angajatii obligati sa doneze sume de bani pentru caini

Interesant e și faptul că, la directiva Antoanelei Cristina Teoroc, în fiecare birou al angajaților de la Jilava se află câte o cutie în care aceștia sunt obligați  să doneze lunar sume între 10 și 50 de lei, în funcție de salariile pe care le primesc, pentru hrana animalelor. 

De notat și că, în urmă cu câteva luni, Antoanela Cristina Teoroc a transformat fostul corp de gardă al personalului Jilavei (clădirea datează din anii ꞌ70-ꞌ80, fiind reprezentativă pentru epoca dictaturii ceaușiste) în hotel pentru animale. Închisoarea avea contract cu un medic veterinar, care opera animalele în exterior și apoi le aducea la întremare, odihnă la Jilava. Apoi apăreau diverse sponsorizări despre care vom mai vorbi în niște articole viitoare.

 

Adventista directoare racoleaza adepti din randul detinutilor

Speranța TV la Jilava

Antoanela Cristina Teoroc e adventistă botezată după ce a împlinit vârsta de 35 de ani. La directiva ei, în incinta penitenciarului Jilava a fost amplasat un studio al Speranța TV, o televiziune adventistă. În mod uzual, programul tv e întrerupt pentru deținuți, acestora fiindu-le impus programul Adventist.Vom reveni cu dezvaluiri

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

07:56
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară