Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Rudele lui Bercea Mondialul discriminează romii.Băsescu se leapădă de neamuri

Claudiu Constantin, 3 mai 2020, Ora 18:55

  • print
  • |
www-ziarulatak-ro-48024-1.jpg BREAKING NEWS

Noi probleme pentru Traian Băsescu: o serie de declaraţii recente i-au adus fostului preşedinte o plângere la CNCD, dar şi o sesizare către CAN.

O intervenţie telefonică de vineri, 1 mai, în care fostul lider de la Cotroceni a avut o serie de comentarii la adresa etniei rome a dus la o reclamaţie depusă de către trei ONG-uri la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), dar şi la o solicitare făcută la adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Comunicatul celor trei organizaţii, denumit “Recidivistul Traian Băsescu discriminează din nou”, arată că: “Organizaţiile semnatare, Centrul de Resurse Juridice, Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului – ACTEDO şi Asociaţia MozaiQ LGBT, informează pe această cale şi solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliului Naţional al Audiovizualului să îşi exercite mandatul cu privire la declaraţiile discriminatorii şi incitatoare la ură ale lui Traian Băsescu exprimate ieri, 1 mai 2020, la adresa minorităţii rome”.

Este vorba despre o intervenţie a lui Traian Băsescu la Realitatea Plus în care, comentând încălcarea restricţiilor de către unii români, fostul preşedinte ar fi avut un discurs lung de diferenţiere a cetăţenilor români de etnie romă de etnicii neromi, printr-o serie de afirmaţii naţionaliste şi rasiste, începând cu folosirea termenului de ţigan în locul celui de rom şi marcând, din nou, un discurs ignorant şi populist prin care statul român îşi neagă cetăţenii de etnie romă, susţin cele trei organizaţii, oferind şi un exemplu din declaraţiile lui Băsescu:

“Uite, cred că şi aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea şi toleranţa românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii. Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (…). Acuma tot ce vedeţi aici să ştiţi că se petrece şi în străinătate, iar acolo se vorbeşte despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunţăm şi la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt ţigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim.”

Comunicatul celor trei ONG-uri continuă să ilustreze modul în care Traian Băsescu îi discriminează pe etnicii romi.

“Într-o incercare eşuată de a avea probabil şi afirmaţii în favoarea sa, negeneralizatoare, Băsescu continuă să discrimineze într-un mod similar celui în care i s-a mai constatat, în două rânduri faptă de discriminare: ”Pe de altă parte, este bine să ştim un lucru. Nu toţi ţiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, ai ţiganii căldărari, ăia-s cu meserie, sunt ţiganii cu pălării, care sunt respectabili, nu fură, muncesc, îşi ţin familiile, au creat sate ale lor, în care trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili. Dar este şi această categorie, care, în general, provine din rândul ţiganilor nomazi, care nu este capabilă ea însăşi de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-şi tranşeze lucrurile între ei, şi nu prin judecători şi procurori, şi care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea asta si în toată Europa.””

 

Preşedintele Băsescu este acuzat că justifică şi incită la folosirea forţei din partea autorităţilor împotriva romilor, prin intermediul unor declaraţii precum aceasta: “Or, grupările de tigani trebuie să înţeleagă că nu pot fi toleraţi cu modul lor de viaţă. (…) România trebuie să rămână o ţară în care instituţiile statului controlează tot teritoriul. Or ei, oricât ar ameninţa, trebuie să înţeleagă că nu va face nici Poliţia, nici Jandameria un pas înapoi şi, dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata. (…) Dacă ar mai fi in Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, cu poliţiştii, cu jandarmii, şi nu le-ar place, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri.”

În încheierea plângerii lor, cele trei ONG-uri susţin că Traian Băsescu a recidivat, pentru a treia oară, dar acuză şi statul român că “nu gândeşte şi nu îşi asumă măsuri reparatorii şi adecvate pentru grupuri vulnerabile şi discriminate”, “nici măcar în situaţii exceptionale precum pandemia COVID-19”:

“Într-un stat care nu şi-a asumat decât parţial şi discursiv o istorie de rasism împotriva romilor în România (precum robia şi Holocaustul romilor), un stat care nu gândeşte şi nu îşi asumă măsuri reparatorii şi adecvate pentru grupuri vulnerabile şi discriminate, pentru romi, nici măcar în situaţii exceptionale precum pandemia COVID-19, este absolut obligatoriu ca niciun discurs public care blamează şi încearcă să justifice un tratament discriminatoriu, abuziv şi violent împotriva unei comunităţi să nu rămână nesancţionat. Este cazul ca dl Băsescu să ştie că a recidivat, pentru a treia oara, şi că statul român se dezice de astfel de discursuri la adresa cetăţenilor săi.”

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

14:12
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară