Stanga
Dreapta

Exclusiv: Klaus Iohannis: Pactul Ribbentrop-Molotov

Marian Vasile, 23 august 2019, Ora 19:41

  • print
  • |
klaus-iohannis-pactul-ribbentrop-molotov-47487-1.jpg Exclusiv

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, afirmând că o societate care recunoaște greșelile trecutului arată că e pregătită să întărească democrația. Președintele a precizat că onorarea victimelor regimurilor înseamnă și acțiune fermă.

Șeful statului a mai spus că „pacea și prosperitatea nu vin de la sine și nici nu reprezintă câștiguri definitive. Cunoașterea adevărului istoric și consolidarea democrației și a statului de drept reprezintă stabilimentul României europene”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale .

„În urmă cu opt decenii a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, un act laș și mincinos care avea să conducă la curmarea destinelor a milioane de oameni, mutilarea viitorului societăților europene, călcarea în picioare a libertății, sub toate formele ei, alimentând atitudinea disprețuitoare față de viață și demnitatea umană. Așa-zisa împărțire a sferelor de influență în Europa între Germania nazistă și Uniunea Sovietică a însemnat pervertirea flagrantă a celor mai elementare principii de drept internațional și intrarea în epoca haosului și a războiului”, a transmis președintele Iohannis.

Șeful statului a mai afirmat că Pactul Ribbentrop-Molotov a fost „alianța răului absolut”.

„Sub aparenta grijă față de popoare, totalitarismele au fracturat și falimentat societățile europene și au sădit nesfârșita suferință umană. Consecințele dezastruoase ale fascismului și comunismului au dăinuit mult timp și după căderea regimurilor totalitare, privând generații întregi de drepturi inalienabile și făcând tranziția spre democrație un proces dificil și dureros. Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului ne obligă să reiterăm condamnarea fermă a celor două ideologii, sub toate formele lor, să ne amintim de victimele inocente ale regimurilor criminale și să păstrăm nealterată memoria lor”, arată sursa citată.

Președintele Iohannis a mai declarat că aducerea aminte ne obligă și fim mai deciși în drumul combaterii extremismului, intoleranței și opresiunii.

„Doar o societate care își cunoaște istoria și recunoaște ce a fost drept și ce a fost greșit în trecutul său demonstrează că este pregătită să întărească democrația internă. Onorarea memoriei victimelor regimurilor totalitare nu înseamnă doar comemorare, ci și acțiune fermă în acord cu principiile democrației autentice. Aducerea-aminte ne obligă să continuăm, și mai hotărâți, pe drumul combaterii extremismului, intoleranței și opresiunii. În fața tuturor încercărilor de dezbinare, a tentativelor de relativizare a crimelor fascismului și comunismului, precum și pentru combaterea acelor voci care neagă valorile democrației și civilizației europene, avem datoria să acționăm cu vigilență și fermitate pentru a apăra și păstra nealterate valorile civilizației europene”, a completat Klaus Iohannis.

Acesta a reamintit și de acțiunile Regelui Mihai I din 1944.

„Să ne amintim, totodată, și de actul salvator pe care Regele Mihai I al României, alături de brava Armată română, înconjurat de destoinici oameni politici și iluștri diplomați, l-a făcut acum 75 de ani, când a decis ieșirea României dintr-o alianță extrem de toxică și nefastă, salvând pământul țării și numeroase vieți omenești. Evenimentul de la 23 august 1944 rămâne un mare act de curaj în istoria noastră recentă. Amintirea sa este o datorie de onoare față de toți cei care au acționat cu bună-credință pentru salvarea statului român și pentru întoarcerea noastră către valorile euroatlantice. Intrarea țării în zona de influență sovietică și implicit sub zodia comunismului, după ce România tocmai ieșise din epoca fascismului, este o dovadă elocventă a unui destin tragic pe care națiunea noastră l-a împărtășit, alături de alte națiuni europene, în secolul trecut”, a mai spus președintele Iohannis.

Președintele României a adăugat că „în toată această perioadă sumbră din istoria națiunii noastre, cei care s-au opus regimurilor totalitare cu sacrificii enorme și chiar cu prețul vieții au luptat, cu mult curaj și simț civic, pentru libertate și demnitate. Le suntem datori tuturor acestor oameni și avem obligația să le cinstim memoria și să nu uităm niciodată eroismul lor”.

El a subliniat faptul că trebuie să vorbim generațiilor viitoare despre „mutilarea istoriei noastre” de către aceste două regimuri.

„Despre mutilarea istoriei noastre de către regimurile fascist și comunist trebuie să le vorbim generațiilor viitoare și poate cea mai importantă pildă a acestei tragedii, pe care cel mai adesea manualele de istorie nu o pot transmite, este aceea că pacea și prosperitatea nu vin de la sine și nici nu reprezintă câștiguri definitive. Pentru aceste deziderate și mai ales pentru a putea construi o societate democratică sănătoasă, avem dreptul de a cunoaște adevărul istoric și responsabilitatea de a proteja și promova principiile democrației, ale statului de drept, libertatea, de a respecta și apăra drepturile fundamentale”, a punctat președintele României.

Ziua de 23 august, ziua Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost stabilită de Parlamentul European, printr-o Declarație din anul 2008, ca Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului. Totodată, în anul 2011, Parlamentul României, prin Legea nr. 198, a declarat ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului.

 

EDITORIAL

COMUNICAT  Partida Romilor Pro – Europa

COMUNICAT Partida Romilor Pro – Europa

În data de 29.11.2019, la Hotel IBIS (București), s-a desfășurat Reuniunea liderilor formali/informali ai comunităților de romi din România. Aduc la cunoștință faptul că la această Reuniune au fost prezenți cei interesați să participe, indiferent dacă aceste persoane erau reprezentanți ai organizațiilor, pastori penticostali s ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

16:24