Stanga
Dreapta

A pierdut lupta cu viata reprezentanta cea mai de seamă a comunității romilor din Botosani

Marian Vasile, 10 mai 2023, Ora 11:29

  • print
  • |
a-pierdut-lupta-cu-viata-reprezentanta-cea-mai-de-seama-a-comunitatii-romilor-din-botosani-51670-1.jpg

Semiramida Bălan a decedat pe patul de spital. Consilieră a prefectului, aceasta a fost internată în spital în cursul săptămânii trecute. 

În vârstă de 57 de ani, aceasta a fost reprezentanta romilor din Botoșani mai bine de două decenii.

Fiică de cadre didactice, Semiramida Bălan a ocupat funcția de consilier în cadrul Prefecturii Botoșani din 2001, pe problemele romilor.

“Era unul dintre cei mai importanți membri ai comunității rome. A știut să găsească în permanență un echilibru între toate taberele și categoriile sociale din etnie. S-a implicat în nenumărate proiecte pentru romi, atât din fonduri europene, cât și la nivel local. A fost un om dedicat semenilor”, a spus unul dintre apropiații acesteia.

Anul trecut, pe 8 aprilie, de Ziua Internațională a Romilor, la Botoșani a fost organizat un „Marș al demnității” și un spectacol caritabil tip concurs, numit „Mândru că sunt rom”. „Încercăm să creştem stima de sine a elevilor romi, a comunităţii, a membrilor din comunitate. În acelaşi timp, avem caracterul caritabil al acţiunii, mesajul nostru fiind putem şi noi să ajutăm”, a spus la acea dată Semiramida Balan.

Datorită implicării ei în comunitate, aceasta era recunoscută și la nivel național, atât în cadrul CNCD, dar și în Partida Romilor.

Aceasta a lăsat în urmă trei fete, care au absolvit cursurile universităților din Cluj, Suceava și București.

Dumnezeu să o ierte!

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

06:08
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară